Zinedine Zidane (46 de ani) a avut un mesaj sincer pentru Julen Lopetegui (52 de ani), urmașul său pe banca tehnică a lui Real Madrid: clubul te obligă să câștigi tot!
În timp ce noul antrenor de pe Bernabeu a început perfect sezonul din La Liga, Zizou stă departe de meseria de antrenor, dar jurnaliștii au fost curioși ce mesaj are francezul pentru omul care-i duce mai departe munca. Iar fostul Balon de Aur a preferat să fie sincer: „Atunci când o conduci pe Real Madrid, trebuie să câștigi tot. Trebuie să ai un anumit nivel al jocului. Cele trei Ligi ale Campionilor au fost fantastice. Fiecare a fost specială pentru un motiv”, e mesajul lui Zidane, care a descris și fiecare dintre cele trei Ligi ale Campionilor câștigate consecutiv cu echipa din capitala Spaniei: „Prima a fost incredibilă, pentru că a fost prima ca antrenor. A doua a fost simbolică și intensă. Jucam împotriva lui Juventus și am avut o a doua repriza excepțională. A treia a oglindit cele trei sezoane petrecute la Real Madrid”, a mai declarat Zidane, pentru site-ul oficial al UEFA.
Intrat, la fel ca Guardiola sau Luis Enrique, într-un an de pauză după o muncă istovitoare la Real Madrid, despre Zidane se spune că ar putea reveni în fotbal ca antrenor al lui Manchester United, dacă Jose Mourinho nu va avea rezultatele așteptate. Cel mai repede, mutarea s-ar putea face în jurul Crăciunului, când United va ști, deja, ce șanse are la titlul din Premier League, dar și dacă drumul în Liga Campionilor continuă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER