Debut de coșmar pentru Pantilimon în Cipru! Românul, învins de un eurogol! Omonia, bătută acasă de penultima clasată | VIDEO

Costel Pantilimon nu are parte de un debut fericit în Cipru. Uriașul român a fost învins de un eurogol în meciul pierdut acasă de Omonia, 1-2 cu Achnas.

Costel Pantilimon a lăsat Anglia după nouă ani petrecuți în mare parte la echipele din „Insulă”, cu excepția împumutului la Poli Timișoara și a experienței din Spania, unde a jucat pentru Deportivo La Coruna.

Uriașul lansat în fotbalul mare de Roberto Mancini, cel care l-a adus la Manchester City, a fost împrumutat de Nottingham Forest în Cipru, la Omonia Nicosia.

Pantilimon a debutat azi pentru Omonia, dar prima experiență nu a fost dintre cele mai reușite. Portarul născut la Bacău a fost învins în minutul 59 de Christofi, care a prins o diagonală de zile mari. Mingea s-a dus direct în vinclul porții gazdelor, după ce l-a depășit pe Costel Pantilimon, rămas fără replică.

Omonia a reintrat în meci cu un gol reușit în minutul 74, dar oaspeții au revenit surprinzător prin golul decisiv marcat de Markovskyy, în minutul 77.

După 19 etape, Omonia este pe locul 2, cu 38 de puncte, în timp ce oaspeții sunt penultimii în prima ligă cipriotă, cu doar 17 puncte.

Ultimul meci jucat de Pantilimon în tricoul naționalei datează din 4 septembrie 2016, într-un meci cu Muntenegru, 1-1.

1 milion de euro este cota lui Costel Pantilimon conform transfermarkt
27 de prezente are Costel Pantilimon în tricoul naționalei

Publicat: 09 02. 2020, 20:53
Actualizat: 09 02. 2020, 20:57