Unul dintre cei mai emblematici jucători contemporani, Steven Gerrard, a avut parte de primul lui meci pe Anfield. După ce a agățat ghetele în cui, fostul număr 8 de pe „Anfield” a preluat echipa U18 a „cormoranilor”, iar la primul meci pe terenul pe care a scris istorie, a înfruntat rivala Arsenal. Puștii celor două formații au făcut spectacol pe „Anfield”, londonezii reușind să se impună la final cu 3-2. Englezii nu menajează terenul principal pentru meciurile echipei de seniori, cum se practică pe plaiurile mioritice.
În runda a patra din Cupa Angliei, versiunea pentru tineret, meciul dintre Liverpool și Arsenal a avut nevoie de prelungiri pentru a desemna echipa câștigătoare. Oaspeții au deschis scorul după numai un sfert de oră de joc, prin Burton, care a fost ajutat de o deviere a unui adversar. Elevii lui Gerrard au egalat înaintea pauzei, prin Curtis Jones, la capătul unui contraatac. La scurt timp de la reluare, același Curtis Jones a marcat pentru 2-1. Liverpool a marcat din nou, după alte șase minute, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Arsenal a marcat golul care a trimis meciul în prelungiri cu cinci minute înainte de final, prin rezerva Saka. Reușita din final a reprezentat un adevărat „boost” de moral pentru „tunari”, care în timpul suplimentar au trecut la conducerea partidei, grației golului înscris de John-Jules.
S-a încheiat 3-2 pentru Arsenal, iar Steven Gerrard a debutat cu o înfrângere pe „Anfield”. Conform site-ului oficial al celor de la Liverpool, fostul căpitan le-a transmis un mesaj puternic elevilor săi, înainte de startul jocului cu Arsenal: „Mai important decât rezultatul este să-i creștem și să-i învățăm pe acești tineri jucători ce înseamnă să joci pe un stadion magic”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER