Situație dramatică pentru fostul mare internațional englez Kenny Sansom, ajuns acum, la două decenii după retragere, în pragul sinuciderii.
Fundașul stânga titular al naționalei Angliei în anii ’80 și-a pierdut casa din cauza problemelor cu alcoolul, iar acum doarme prin parcuri și toți banii primiți drept pensie din partea Asociației Fotbaliștilor Profesioniști din Anglia, în valoare de 622 de lire lunar, îi pierde la jocuri de noroc.
Rămas pe drumuri, Sansom (56 de ani) doarme prin parcurile din zona de Sud a Londrei și este decis să-și pună capăt zilelor după ce a pierdut absolut tot ce strânsese în carieră. Conform Daily Mirror, ex-fotbalistul le cere prietenilor somnifere pentru a se sinucide.
„Nu vreau să mai exist!”
Tată a trei copii, Samson spune că se simte total responsabil pentru situația în care a ajuns și pune actualele probleme pe seama divorțului de soția sa Elaine, cu care a fost căsătorit 29 de ani.
„Banii, fosta mea soție. Sunt multe lucruri pe care aș fi putut să le fac mai bine. E doar vina mea. Lucrurile care acum mă întristează s-au întâmplat din vna mea.
Nu vreau să mai exist, nu vreau să mai trăiesc oribila viață pe care o trăiesc acum.
Mi-am pierdut soția, iar asta mă face să sufăr mult. Era superbă, pur și simplu superbă”, spune, disperat, Kenny Sansom într-un interviu acordat celor de la Mirror.
Sansom, în momentul de vârf al carierei. Proaspătul tătic era titular în naționala Angliei și părea că lumea e la picioarele lui
Cei doi s-au căsătorit când sportivul avea 20 de ani, iar divorțul a venit după ce problemele lui Kenny cu alcoolul au escaladat.
După despărțire, Sansom s-a mutat împreună cu o altă femeie pe care o cunoscuse într-o vacanță în Marbella. A ajuns însă în stradă, după ce noua femeie din viața sa l-a dat afară, tot din cauza gravelor probleme cu alcoolul. Au urmat nopți petrecute prin casele rudelor sau ale prietenilor, însă și bunăvoința acestora a luat sfârșit și acum fostul star al naționalei Angliei doarme prin parcuri.
Cu puțin timp în urmă, Kenny a ajuns în arest, după ce fosta sa iubită a chemat poliția când s-a trezit cu Sansom la ușă, într-o avansată stare de ebrietate.
În momentul de vârf al carierei sale, la mijlocul anilor ’80, Sansom locuia într-o vilă cotată la 1 milion de lire sterline.
Problemele lui Sansom cu alcoolul au început încă de când era în cea mai bună forma a carierei, conform presei britanice existând mai multe momente în care se prezenta la antrenamente băut.
Dat afară de Arsenal la 29 de ani, chiar din cauza uriașelor probleme cu alcoolul, Sansom a început să bea și mai mult și viața sa personală a devenit în scurt timp un coșmar. Și-a îndepărtat copiii și nepoții, iar acum ar trebui să trăiască din pensia de 622 lire sterline primită din partea Asociației Fotbaliștilor Profesioniști din Anglia. Numai că banii se duc de multe ori chiar în ziua în care îi primește. Kenny are și o problemă gravă cu jocurile de noroc.
Kenneth Graham Sansom – 56 de ani
A jucat pentru:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER