Slabele performanțe obținute de cluburile din „Cizmă” în ultimul an au făcut ca Federația Italiană de Fotbal să ia măsuri.
Astfel, începând de azi, fiecare grupare din Serie A va putea să aducă un al doilea jucător extracomunitar pentru noul sezon. Această decizie vine după dezastrul din 2010-2011, atunci când niciun club italian nu a trecut de sferturile Ligii Campionilor și nicio formație din Peninsulă nu a ajuns în optimile Europa League.
În iulie anul trecut, federația a redus numărul jucătorilor extracomunitari permiși la fiecare club, de la doi la unul, cu intenția clară de a da credit tinerelor talente.
Efectul a fost mai degrabă unul negativ decât unul pozitiv, Germania depășind Italia în clasamentul coeficienților UEFA, după ultimul sezon. Italia va avea doar 3 echipe în Liga Campionilor începând din 2012-2013.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER