Decizie de ultimă oră luată de cei de la Dacia. Anunțul este oficial

Dacia și echipa de fotbal italiană Udinese au prelungit contractul de sponsorizare pentru încă un an, anunță site-ul oficial al „zebrelor”. Producătorul auto din România este partenerul lui Udinese din anul 2009, iar colaborarea a fost prelungită și pentru următorul sezon.

Brandul deținut de Renault a fost de acord să apară pe tricourile lui Udinese și în 2014-2015, deși rezultatele echipei de fotbal din sezonul trecut n-au fost strălucite, cu un loc 13 în Serie A. Conform contractului semnat de cele două părți, sigla Dacia va apărea pe pieptul tricoului de joc, în zona mixtă și pe spațiile publicitare din jurul terenului de joc.

„Dacia va fi sponsorul oficial al lui Udinese și pentru sezonul 2014-2015, al șaselea la rând. Contractul de sponsorizare este valabil atât în Serie A, cât și în Cupa Italiei. Jucătorii vor purta logo-ul Dacia pe tricouri […]”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al lui Udinese.

„Dacia a reușit să cucerească inimile oamenilor. Asta datorită modelelor de serie apreciate pentru fiabilitatea, calitatea și prețul scăzut. Și datorită simplității, transparenței și apropierii de public„, a declarat Francesco Fontana Giusti, manager de comunicare la Renault Italia.

În România, Dacia a fost sponsorul principal al lui FC Argeș, însă după preluarea uzinei de către Renault, contractul n-a mai fost prelungit.

Publicat: 14 06. 2014, 08:22
Actualizat: 14 06. 2014, 08:23