Decizie drastică luată de UEFA după incidentele de la Lyon – Beșiktaș! Ambele cluburi, excluse cu suspendare din cupele europene. În ce condiții intră în vigoare sancțiunea

Comisia de Disciplină a UEFA a sancționat, miercuri, cluburile Olympique Lyon și Beșiktaș cu excluderea pentru un an din competițiile europene (la următoarea calificare) și cu amendă de 100.000 de euro, în urma incidentelor de la meciul disputat la Lyon, pe 13 aprilie, în sferturile de finală ale Europa League. Decizia excluderii va fi însă suspendată pentru următorii doi ani, fiind pusă deci în practică doar în cazul în care cele două echipe vor recidiva în această perioadă.

Conform site-ului uefa.com, clubul francez a fost sancționat pentru deficiențele organizatorice, invadarea terenului de către fani și aprinderea de torțe. Gruparea turcă a fost pedepsită pentru incidentele provocate de suporterii săi, care au aruncat petarde și obiecte pe teren.

Partida de pe Parc Olympique Lyonnais a debutat cu o întârziere de aproximativ 45 de minute, după ce fanii francezi au invadat terenul, din cauza petardelor lansate de suporterii echipei Beșiktaș. Disputele dintre cele două tabere au început în afara stadionului, înaintea jocului, și au continuat în tribune.

În partida respectivă, Lyon a învins Beșiktaș, cu scorul de 2-1. Partida retur este programată joi, de la 22:05, la Istanbul.

 

Publicat: 19 04. 2017, 20:22
Actualizat: 19 04. 2017, 20:23