Declarația zilei în Anglia!** Atacantul pe care nu-l interesează golurile: „Ce dacă dădeam 5 și pierdeam cu 6-5? Plângeam ca un copil după meci”

În Anglia, perioada de mercato din iarnă s-a terminat, iar unul dintre cele mai importante transferuri realizate a fost cel al lui Daniel Sturridge, de la Chelsea la Liverpool, pentru 12 milioane de lire sterline.

Atacantul a intrat rapid în inimile fanilor, după ce a marcat chiar la meciul de debut, contra lui Mansfield, în victoria cu 2-1 a „cormoranilor”. Sturridge a surprins însă de curând, oferind presei din Anglia o declarație deloc tipică atacanților.

„M-am simțit extraordinar când am înscris și echipa a bătut. Nu același lucru îl pot spune și despre meciul cu United, pe care l-am pierdut cu 2-1, cu toate că eu am marcat un gol. Am fost devastat, cum nu m-am mai simțit de mult.

Când nu ești pe teren, o înfrângere nu te afectează pentru că nu ai corpul plin de adrenalină și emoție. Așa mă simțeam la Chelsea.

Am crescut între timp, dar tot urăsc să pierd. Când eram mai tânăr, plângeam după meciuri și eram foarte nervos. Nu mă interesa că am dat 5 goluri, dacă pierdeam cu 6-5″, a declarat Sturridge pentru mirror.co.uk.

Publicat: 11 02. 2013, 19:46
Actualizat: 11 02. 2013, 19:52