DECLARAȚIA ZILEI vine de la George Pușcaș. Ce a sesizat în Anglia

George Pușcaș susține că s-a acomodat rapid în Anglia, la noua sa echipă din Championship, Reading, și e gata să pună șiretul pentru un gol contra Spaniei, joi, pe Național Arena, într-un meci al naționalei, în preliminariile pentru Campionatul European din 2020. După ani buni în Italia, orădeanul care a avut un rol consistent în evoluția reprezentativei U 21 la CE 2019 e fascinat de felul în care fotbalul dă ora exactă în Marea Britanie.

„Foarte bine, încep să mă acomodez, fotbal pe stradă, pe orice plan. E superb. (n.r. – întrebat dacă este diferit față de Serie B) Da, foarte diferit. Mult mai puternic și mult mai intens campionatul. Nu este chiar atât de tactic și sunt mult mai multe ocazii. Să zicem că este un fotbal mai curat. Care a fost lucrul cel mai greu de adaptat în Anglia? Nu găsesc un lucru greu. Chiar m-am adaptat super bine. După primele 2-3 zile am început să fiu prieten cu toată lumea, să mă acomodez cu zona, cu tot. Chiar e OK”, a spus Pușcaș, potrivit telekomsport.

 George Pușcaș (23 de ani) a marcat de trei ori pentru Reading (echipă din liga a doua engleză), de două ori în campionat și o dată în Cupă, echipă care l-a achiziționat în iulie. Atacantul român visează să se transfere în viitorul apropiat în Premier League, iar Ionuț Rada, un apropiat al lui „Pușki”, cei doi împărțind aceeași cameră în cantonamentele de la Bari, în sezonul 2015-2016, crede că fostul său coleg poate face față în cel mai bogat campionat din lume. „Am vorbit cu el la telefon și-l întrebam despre diferența dintre fotbalul din Italia și cel din Anglia, iar el spunea că nu e atât de tactic, cu antrenamente lungi, ci aici e bazat pe muncă, pe forță. George are un început bun, ceea ce-i dă încredere, presa îl vede bine acolo, deci are nevoie de continuitate.

Este tânăr, dar e matur pentru a lua o decizie bună. Pentru visul lui, de a juca în Anglia, primul pas l-a făcut bine. O să-i folosească foarte mult experiența de aici, către prima ligă. Are baza fotbalului învățată în Italia, acum e luptă, forță, viteză. Deci poate face pasul spre Premier League”, a spus Ionuț Rada la ProSport LIVE.

 

Publicat: 01 09. 2019, 15:35
Actualizat: 01 09. 2019, 16:30