Portarul echipei Zenit Sankt Petersburg, Viaceslav Malafeev, a declarat că în opinia sa meciul de sâmbătă cu echipa antrenată de Dan Petescu, Dinamo Moscova, nu ar fi trebuit să fie suspendat, precizând că goalkeeper-ul Anton Shunin ar fi putut să continue jocul, informează Ria Novosti.
„Când m-am dus la el și l-am întrebat cum se simte, Shunin a clipit, dar a spus că este în regulă, cu toate că avea vizibil fața roșie. M-am gândit atunci, și aceasta este o opinie subiectivă, că ar fi putut să continue jocul. M-am întors către arbitru și i-am spus: «Ar trebui să reluăm jocul, Shunin a primit îngrijiri». Însă arbitrul a decis să suspende meciul”, a spus Malafeev.
Viaceslav Malafeev, un fotbalist rus experimentat, cu 389 de meciuri jucate la Zenit și 29 la echipa națională, a precizat că a fost surprins de modul în care a gestionat situația arbitrul Alexei Nikolaev.
„Inițial, când ne-a chemat la el pe noi, căpitanii, am crezut că vrea să explice totul, să lanseze un avertisment, dar nu a spus nimic. Am alergat către el la centrul terenului, iar apoi arbitrul a anunțat că meciul a fost suspendat. Am spus că nu ar trebui să ieșim de pe teren, că trebuie să rezolvăm problema pe loc, pentru că dacă nu o facem va fi imposibil să o facem mai târziu. Însă apoi au venit câțiva oficiali pe care nu i-am mai văzut niciodată și au constatat că arbitrul a intrat în tunelul ce duce spre vestiare, iar astfel s-a terminat totul”, a explicat Malafeev.
Referitor la faptul că medicul echipei Dinamo Moscova a anunțat, sâmbătă, că Shunin are o arsură la cornee, Malafeev a spus că este posibil ca portarul advers să fi început să se simtă rău mai târziu, deși inițial părea să fie în regulă și apt pentru a continua jocul.
Duminică, purtătorul de cuvânt al clubului din Moscova, Konstantin Alexeev, a declarat că Shunin, care a fost spitalizat pentru câteva ore sâmbătă, încă se resimte și urmează un tratament cu antibiotice. „Portarul se simte puțin mai bine astăzi. El urmează un tratament, sub supravegherea medicilor, și ia antibiotice”, a spus Alexeev.
Zenit Sankt Petersburg a remis un comunicat prin care a cerut ca Dinamo Moscova să piardă meciul de sâmbătă „la masa verde”, considerând gazdele vinovate pentru incidentul ce a dus la oprirea jocului. „Responsabilitatea pentru suspendarea meciului aparține în totalitate clubului Dinamo, ca organizator. Nu este stadionul nostru, nu putem răspunde pentru organizarea meciului”, se precizează în comunicat.
De asemenea, tehnicianul formației Zenit, Luciano Spalletti, a condamnat incidentul de sâmbătă. „Fără îndoială, această faptă a fost îndreptată împotriva lui Zenit. Ceea ce s-a întâmplat este de condamnat”, a afirmat Spalletti, adăugând că principala sa grijă este sănătatea lui Shunin.
Poliția din Moscova a arestat o femeie suspectată că ar fi fost persoana care a aruncat petarda ce a explodat în fața lui Anton Shunin.
Înainte de jocul de sâmbătă au fost arestate peste 50 de pesoane, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate la un meci de fotbal.
Portarul echipei Dinamo Moscova, Anton Shunin, a fost transportat la spital, sâmbătă, el având probleme cu vederea și auzul, după ce o petardă a explodat în fața sa, incident ce a dus la suspendarea meciului cu Zenit Sankt Petersburg.
Medicul echipei antrenate de Dan Petrescu, Alexander Rezelov, a declarat că Shunin are corneea afectată: „Anton are o arsură la cornee, nu vede bine cu un ochi”.
Meciul dintre echipa Dinamo Moscova și formația Zenit Sankt Petersburg, contând pentru etapa a XVI-a a campioatului Rusiei, a fost suspendat, sâmbătă, după ce portarul gazdelor, Anton Shunin, a fost lovit de o petardă aruncată din tribună, în minutul 36 al jocului. Arbitrul Alexei Niloaev le-a cerut jucătorilor să plece la vestiare, după o discuție cu antrenorii ambelor formații, iar directorul executiv al Ligii ruse, Sergei Cheban, a anunțat că meciul a fost suspendat.
„Terenul de fotbal nu este o zonă de război. Acum Comisia de Disciplină a federației va fi cea care va lua o decizie”, a declarat Cheban.
În momentul suspendării partidei, scorul era 1-0 pentru Dinamo Moscova, golul fiind înscris de Vladimir Granat ’27.
Adrian Ropotan era rezervă la Dinamo Moscova la acest joc.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER