Declarație surprinzătoare a lui Iniesta: „Uneori am impresia că eu și Xavi nu putem juca împreună”

Au strâns împreună peste 1000 de prezențe în primul 11 al Barcelonei, însă lucurile nu sunt întotdeauna roz între doi dintre cei mai buni jucători din istoria recentă a grupării catalane.  Andres Iniesta a reușit să surprindă lumea fotbalului afirmând că a avut de mai multe ori senzația că este incompatibil pe terenul de joc cu bunul său prieten Xavi. „Uneori am impresia că eu și Xavi nu putem juca împreună”, a afrimat Iniesta, citat de Daily Mail.

„Uneori, lucrurile nu merg”

Andres Iniesta și Xavi Herandez joacă din 2002 „în primul 11” al echipei FC Barcelona. Formați de clubul catalan, Iniesta recunoaște că lucrurile nu mai stau la fel ca în trecut, iar uneori chiar se chinuie să joace alături de colegul său din linia mediană. Așa se explică aparițiile tot mai sporadice a celor doi în linia de start. Totuși, relația lor s-a deteriorat doar din punct de vedere al relațiilor de joc. „Ne cunoaștem de mult timp, iar relațiile din afara terenului de joc sunt foarte bune”.      

„Mereu a fost un privilegiu să joc alături de Xavi”

La 30 de ani, respectiv 35 de ani, Iniesta și Xavi au marcat istoria recentă a clubului catalan. Sub comanda unor antrenori ca, Loius van Gaal, Frank Rijkaard, Pep Guardiola, Tito Villanova, Gerardo Martino, iar acum sub Luis Enrique, aceștia au câștigat numeroase trofee pentru FC Barcelona. Deși relațiile de joc dintre cei doi sunt din ce în ce mai reci, Iniesta recunoaște aportul pe care Xavi îl are în echipa catalană. Mereu a fost un privilegiu să joc alături de Xavi, nu doar pentru că îți face munca mai ușoară, ci pentru că îmbunătățește jocul echipei”.

Iniesta așteaptă meciul retur din „Uefa Champions League„, cu Manchester City,  și meciul care ar putea decide lupta pentru supremație în Spania, cu Real Madrid, în „El Clasico”, pe 22 martie.


Articol publicat de Dan Mirea
      

 

Publicat: 18 03. 2015, 14:43
Actualizat: 18 03. 2015, 14:44