Del Piero îl tachinează pe Silvio Berlusconi: „M-a vrut la AC Milan în 1992, acum sunt liber de contract”

Alessandro Del Piero a fost rugat de cei de la Gazzetta dello Sport să prefațeze derby-ul Juventus – AC Milan, programat sâmbătă. Legenda „Bătrânei Doamne” a dezvăluit că a fost aproape de a scris istorie pentru AC Milan.

9 ani a jucat Alessandro Del Piero pentru Juventus, club unde a intrat în galeria celor mai importanți jucători din istoria clubului. A fost transferat în 1993 de la Padova, iar de atunci și până în 2012 a jucat peste 500 de meciuri pentru torinezi.

Del Piero a fost însă la un pas de a ajunge la AC Milan. În 1992, când era la Padova, Silvio Berlusconi a vrut să-l aducă la echipa pe care o patrona: „Au încercat să mă transfere înainte să plec la Juventus. Dar Piero Agradi, directorul sportiv al Padovei, a cerut foarte mulți bani pentru mine, iar Juventus a plătit”, a declarat Del Piero pentru Gazzetta Dello Sport.

Ajuns la 40 de ani, legendarul atacant italian i-a aruncat în glumă o provocare lui Berlusconi: „Vreu să-i spun un lucru lui Berlusconi: acum sunt liber de contract și, dacă mă vrea, sunt aici. Lăsând gluma la o parte, sunt fericit pentru aprecierea pe care mi-a arătat-o. Pentru fotbal și pentru AC Milan, Berlusconi a fost foarte important”, a completat Del Piero.

Alessandro Del Piero este liber de contract după ce s-a despărțit de indienii de la Delhi Dynamos.

Publicat: 06 02. 2015, 21:14
Actualizat: 06 02. 2015, 21:15