Del Piero,** la al 600-lea meci în tricoul lui Juve!
Alessandro Del Piero continuă să scrie istorie în tricoul alb-negru al lui Juve. "Pinturicchio" a bifat aseară, în remiza obținută de Bătrâna Doamnă pe San Siro, contra lui Milan, cea de-a 600-a partidă pentru clubul din Torino.
Veteranul italian în vârstă de 34 de ani a început partida de pe San Siro din postura de rezervă, iar în minutul 74 l-a înlocuit pe brazilianul Amauri.
În anul 1993, Juve îl cumpăra pe Del Piero de la Padova și nimeni nu anticipa explozia lui( în cele două sezoane petrecute la Padova strânsese doar 14 prezențe și un singur gol).
În cele aproape 16 sezoane pe care le-a petrecut în tricoul formației torineze, atacantul a marcat 260 de goluri, record absolut al clubului, și a strâns 600 de meciuri în toate competițiile.
Succesorul lui Roberto Baggio la Torino se poate lăuda cu cinci campionate, Liga Campionilor și Cupa Intercontinentală în 1996.
"Imperatore bianconero" se află la 49 de prezențe de recordul de apariții în Serie A al lui Giampiero Boniperti, care a strâns 478 de jocuri numai în campionat în tricoul "Bătrânei Doamne".