Demichelis rămâne la Bayern:** „Mă voi lupta cu mândrie și cu ambiție”

Fundașul argentinian Martin Demichelis a anunțat, luni, că va
juca în ediția 2010-2011 tot la Bayern Munchen, punând, astfel,
capăt zvonurilor care îl dădeau plecat de la gruparea germană, ca
urmare a relației „reci” pe care o are cu antrenorul Louis van
Gaal.

„Rămân la Munchen și mă voi lupta cu mândrie și cu
ambiție”,
a spus Demichelis, care și-a pierdut locul de
titluar în acest sezon.

La meciul cu VfL Wolfsburg, din prima etapă de campionat,
Demichelis a refuzat să stea pe banca de rezerve, iar la jocul
următor, de la Kaiserslautern, el nu a făcut parte din lot.

În ultimele zile s-a zvonit că fundașul argentinian va părăsi
gruparea bavareză, una dintre posibilele destinații fiind clubul
francez Paris Saint-Germain. Bayern a cerut, în schimb, 10 milioane
de euro, însă parizienii nu au fost de acord să plătească suma
respectivă.

Deși, pentru moment, nu face parte din planurile tehnicianului
olandez, Demichelis a fost convocat la echipa națională pentru
meciul amical din 7 septembrie contra Spaniei.

Mediafax

Publicat: 30 08. 2010, 20:25
Actualizat: 30 08. 2010, 20:26