Demis de o secretară!
Ramon Calderon (foto, în stânga) nu a mai rezistat presiunii și a demisionat ieri din funcția de președinte al lui Real Madrid.
Acuzat de fraudarea alegerilor din 2006 de către o fostă secretară a clubului, Calderon știa că în spatele scandalului se află de fapt un adversar foarte puternic, nimeni altul decât predecesorul său, Florentino Perez, foarte iubit de suporteri. Fratele de cruce al lui Gigi Becali a simțit că lupta ar fi inegală și că Perez deține suficiente atuuri pentru a-l compromite în continuare cu alte dezvăluiri.
Deși și-a manifestat la conferința de presă de joi inocența, ieri a făcut, cu lacrimi în ochi, pasul unui personaj ce știe să iasă din scenă la timpul potrivit, anunțându-și demisia. Vicente Boluda, fostul vicepreședinte, a fost numit interimar, însă e doar chestiune de timp până la revenirea în forță a lui Perez.
Și Becali are contestatari
Nici „fratele de cruce“ al lui Calderon nu este lipsit de probleme. Gigi Becali este acuzat de generalii care au făcut parte din Consiliul de Administrație al Stelei că ar fi înființat ilegal S.C. F.C. Steaua S.A.
"Nu am demisionat din lașitate, ci pentru a readuce liniștea la clubul pentru care am trăit în ultimii doi ani" – Ramon Calderon, fost președinte Real