Barcelona a oferit o nouă demonstrație de forță arătând că are probabil cea mai bună linie de atac din istoria fotbalului. Catalanii au trecut cu 7-0 de Valencia, în manșa tur a semfinalelor Cupei Regelui, cu Suarez și Messi în prim plan. Uruguayanul a marcat de patru ori, în timp ce argentinianul a reușit un hat-trick.
Luis Suarez a deschis scorul în minutul 7, din pasa lui Neymar, pentru ca tot el să facă 2-0 cinci minute mai târziu. Un start de meci de coșmar pentru echipa lui Gary Neville, care avea însă în față alte 78 de minute de chin.
Messi a făcut 3-0 în minutul 29, tot din pasa lui Neymar, care în această seară și-a asumat doar rolul de servant. Brazilianul ar fi putut face 4-0 chiar înainte de pauză, însă a ratat lovitura acordată după un fault al lui Mustafi. În aceeași fază, internaționalul german a văzut și cartonașul roșu și era clar că Valencia nu va mai putea emite pretenții la calificare.
Show-ul Barcelonei a continuat în repriza secundă, când Messi și Suarez și-au desăvârșit opera. Argenitianul a mai înscris de două ori, în minutele 59 și 74, și a realizat hat-trick-ul. Finalul i-a aparținut însă starului urguayan. Suarez a mai „mușcat” și el de două ori (83, 88) pentru un 7-0 neverosimil.
Barcelona – Valencia 7-0 (Suarez 7,12,83,88, Messi 29, 59, 74)
Pentru „lilieci” a fost cea mai mare înfrângere suferită în ultimii 23 de ani. În 1993, când actualul tehnician Gary Neville se afla la debutul carierei de fotbalist, Valencia pierdea tot cu 7-0, în fața germanilor de la Karlsruhe.
Valencia suffer heaviest defeat since 7-0 at Karlsruhe on 2nd Nov 1993. The following night, Gary Neville made his second career app. — Jonny Blain (@jonoblain) February 3, 2016
Valencia suffer heaviest defeat since 7-0 at Karlsruhe on 2nd Nov 1993. The following night, Gary Neville made his second career app.
— Jonny Blain (@jonoblain) February 3, 2016
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER