Dan Petrescu a primit o veste proastă. Accidentarea lui Denis Alibec este mult mai gravă și atacantul român a fost operat. Intervenția chirurgicală a avut loc în Spania. Antrenorul român a pus presiune pe baskanii echipei și a cerut urgent jucători care să-l ajute să salveze Kayserispor de la retrogradare.
Dan Petrescu se baza foarte tare pe Denis Alibec în lupta pentru evitarea retrogradării. „Bursucul” a spus mereu că își dorește să lucreze cu el. Nu a fost să fie la CFR Cluj, dar s-au regăsit la Kayserispor. Alibec a marcat o „dublă” în duelul cu campioana Istanbul Bașakșehir, dar a părăsit terenul în minutul 77. Inițial, medicii au vorbit despre o absență de trei săptămâni. Problemele sunt mult mai mari. Fotbalistul a plecat la Barcelona unde a fost operat.
Oficialii clubului au confirmat că Alibec a suferit o intervenție chirurgicală la inghinali. Ei au anunțat că operația a fost un succes și au transmis că jucătorul se simte bine. Refacerea va fi lungă și dureroasă, iar fostul atacant de Astra nu va mai juca până la finalul sezonului.
În aceste condiții, Dan Petrescu a cerut urgent achiziții, în special pentru linia ofensivă. Kayserispor stă rău în clasament și ocupă locul 17 la doar două puncte de locurile care duc în liga a doua.
„Va fi nevoie de întăriri la echipă pentru că există o problemă cu omul de gol. Îmi pare rău să fiu cel care dă vești proaste, dar Alibec, care care a înscris două goluri cu Başakşehir, a terminat acest sezon.
Va trebui să aducem un marcator, trebuie să facem o echipă puternică în retur. Sunt 4-5 fotbaliști cu care suntem în discuții. Cu siguranță, vom semna unul dintre ei, poate chiar doi, dacă ajungem la un acord.
Antrenorul va lua decizia luni. Vreau să felicit și staff-ul și jucătorii după acest succes,” a declarat Mustafa Tokgöz, purtătorul de cuvânt al clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER