Managerul portughez al echipei Manchester United, Jose Mourinho, își dorește ca lotul să fie definitivat până la meciul din prima etapă a campionatului, când United va întâlni, în deplasare, pe Bournemouth, pe 14 august.
Manchester United va întâlni, duminică, pe Leicester City în Supercupa Angliei, înaintea startului noului sezon din Premier League. Managerul Jose Mourinho a declarat într-o conferință de presă ca așteaptă ca lotul de jucători să fie definitivat până la meciul cu Bournemouth și de asemenea, ca un „fotbalist important” să ajungă pe Old Trafford.
Eric Bailly, Zlatan Ibrahimovic și Henrikh Mkhitaryan sunt cele trei transferuri pe care Manchester United le-a efectuat în această vară și, conform presei din Anglia, mijlocașul francez Paul Pogba de la Juventus Torino va semna în zilele următoare cu gruparea de pe Old Trafford, în schimbul sumei de 120 de milioane de euro.
„Nu doresc să vorbesc despre alți jucători. Alți manageri practică acest lucruri, dar eu, nu. Ceea ce mă interesează pe mine este ce se întâmplă în casa mea, nu în casa vecinilor. Pogba este jucătorul lui Juventus și voi vorbi despre el când oficial nu va mai fi. Cred că oficialii clubului nostru fac tot posibilul pentru a încheia transferurile până pe 14 august. Echipa noastră va mai include un alt nume mare până săptămâna viitoare. Avem 22 de jucători acum și vom avea 23”, a declarat Jose Mourinho într-o conferință de presă.
Managerul a vorbit și despre decizia de a nu-l păstra pe mijlocașul Bastian Schweinsteiger pentru sezonul viitor.
„Managerul decide lotul și alege numărul de jucători pentru sezonul următor. Îmi place să lucrez cu 20 de fotbaliști, plus trei portari, ceea ce fac de 15 ani. Avem foarte mulți jucători, multe competiții, în special Europa League, ceea ce schimbă profilul acestui sezon. Am luat decizia de a avea 23 de jucători și doi portari, ceea ce este bine. Decizia îmi aparține”, a mai spus Mourinho.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER