Dezastru la Bayern Munchen

Bayern München traversează cel mai slab start de sezon din ultimii 31 de ani. Înfrângerile cu Werder (2-5) și cu Hannover (0-1) i-au determinat pe statisticieni să caute adânc în arhive pentru a găsi un debut la fel de nefericit, în campionat, al celei mai titrate formații germane. Doar opt puncte după șase etape au în dreptul lor în clasament elevii lui Klinsmann, cu două mai puțin decât nou-promovata Hoffenheim, echipa unui orășel cu doar 35.000 de locuitori.

Doar startul sezonului 1977/1978 a fost mai slab, când bavarezii acumulaseră numai cinci puncte după tot atâtea  etape.
Situația critică din sânul campioanei este taxată și de acida presă germană. Cotidianul Bild „a măturat“ cu Ribery și compania. „Inacceptabil rezultat la Hannover. După deschiderea scorului de gazde, în startul partidei, Bayern a fost incapabilă să ia frâiele meciului. Este clar că antrenorul este vinovat, însă nu numai el. Klose, Toni sau Van Bommel au jucat?”, se întreabă retoric ziariștii germani.

"Văd prea multe echipe înaintea noastră în clasament, și asta mă irită." – Uli Hoeness, director executiv Bayern
 

Publicat: 28 09. 2008, 22:34
Actualizat: 29 09. 2008, 08:21