Dezertor la Barça, viitor STAR la Real!** Încă un SUPER jucător îmbracă ambele tricouri ale rivalelor! Aroganță a la Mou: „Pregătește-te să vii la Madrid”

Jose Mourinho a anunțat deja că va rămâne la Real și în sezonul viitor, iar potughezul a pus pe hârtie numele jucătorilor pe care îi dorește în această vară.

Prima bombă pe care o pregătește Mourinho este transferul lui Zlatan Ibrahimovic de la AC Milan. Aducerea suedezului ar reprezenta și o lovitură dată rivalilor de la Barcelona, echipă pentru care atacantul a jucat în perioada 2009-2010.

În urmă cu cinci săptămâni, portughezul l-a sunat pe vârful milanezilor și l-a întrebat: „Vrei să vii la Real Madrid? Dacă da, pregătește-te. Voi încerca să te aduc la Madrid”.

Răspunsul lui Ibrahimovic a fost direct, acesta transmițându-i lui Mourinho că e gata să vină în orice moment, dorind astfel să își ia și o revanșă în fața Barcelonei și a lui Guardiola, cel cu care s-a contrat de mai multe ori, însă care a decis să se retragă la finalul acestui sezon. La finalul partidei retur din Liga Campionilor dintre Barcelona și AC Milan de pe Camp Nou, Ibrahimovic a făcut un comentariu acid: „Acum îl înțeleg pe Mourinho, e imposibil să câștigi pe terenul Barcelonei”, acesta făcând referire la arbitrajul de care au parte catalanii la meciurile disputate pe teren propriu.

Ibra a lucrat un sezon sub conducerea lui Mourinho la Inter în sezonul 2008-2009, când suedezul a marcat 29 de goluri în 47 de partide jucate pentru nerazzuri.

16 goluri a marcat Ibrahimovic în 29 de partide la Barcelona

Publicat: 30 04. 2012, 11:59
Actualizat: 30 04. 2012, 13:13