Dezvăluiri de senzație!** Mourinho l-a făcut pe Guardiola să plece de la Barcelona: ‘A reușit să-l destabilizeze emoțional’
Plecarea lui Pep Guardiola de la Barcelona în plină glorie a surprins pe toată lumea. Antrenorul care a preluat echipa în 2008 a reușit să câștige 14 trofee în pantru sezoane petrecute pe banca catalanilor. Guillem Balague, ziaristul care se ocupă de biografia lui Guardiola, a dezvăluit motivul pentru care antrenorul a decis brusc să plece de pe banca Barcelonei. Conform acestuia, la baza acestei decizii a stat Jose Mourinho, rivalul de la Real Madrid!
„Când vorbești cu Pep despre Jose Mourinho, gesturile și limbajul corpului i se schimbă imediat. Nu este deloc plăcut să vorbească despre el. Meciurile cu Real nu au mai fost frumoase”, a spus jurnalistul, care a continuat: „Mourinho a reușit să-l destabilizeze emoțional până în punctul în care profesia de antrenor nu îi mai producea nicio bucurie”.
Balague a mai declarat că Pep a schimbat fotbalul: „Într-un moment în care fotbalul era un pic gri, era nevoie de un personaj care să schimbe ceva”.
Pep se află acum în vacanță la New York, dar din vara lui 2013 va reveni în fotbal. Chelsea, United, PSG, City sau AC Milan sunt echipele care s-au interesat de serviciile sale.