La mai bine de 5 luni de la plecarea lui Mancini de la Mancheter City ies detalii despre modul în care italianul a încheiat colaborarea cu fosta campioană din Premier League. Mancini a plecat de la City pe 13 mai, la două zile după finala FA Cup, pierdută dramatic în fața lui Wigan. Bosniacul Dzeko a declarat în The Mirror că la baza demiterii sale a stat un puci!
„Eu și colegii mei eram nemulțumiți de metodele lui Mancini și am vorbit cu președintele clubului. Mancini m-a trimis de mai multe ori pe bancă, am fost dezamăgit. Mi s-a părut absurd ca după ce am marcat 4 goluri cu Tottenham (n.r. august 2011) să nu joc titular. Am vorbit și cu antrenorul, dar punctele de vedere au fost diferite. Apoi am vorbit cu președintele în particular. Știu că același lucru l-au mai făcut și alți coechipieri”, a spus atacantul bosniac.
După Mancini la echipă a venit Manuel Pellegrini, iar Dezko a fost chestionat de șeici: „Ești fericit acum?”, a relatat jucătorul.
Conform The Mirror, se pare că Hart, Kompany și Silva au amenințat cu plecarea de la club dacă Mancini nu va fi demis. Chiar și oficialii Begiristain și Soriano au trecut de partea „disidenților”!
Chiar dacă nu a fost folosit decât foarte rar de Mancini, numele lui Pantilimon nu apare pe lista „puciștilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER