Dan Petrescu povestește cea mai grea săptămână din cariera de antrenor, cea de după meciul Poli Timișoara – Urziceni, când ialomițenii au crezut că sunt campioni, fără să ia în considerare că bănățenii și-ar putea primi punctele înapoi de la TAS și să câștige titlul. Apoi, dând timpul înapoi, „Bursucul” a rememorat perioada scurtă petrecută în Giulești. Este prima oară când antrenorul dă cărțile pe față!
Vă mai gândiți uneori la ceea ce a fost la Urziceni? Ar fi culmea să nu o fac! Echipa aia mi-a schimbat viața ca antrenor. Până atunci, nu făcusem mare lucru. Am fost pe la Sportul, pe la Wisla unde m-am bătut la titlu și m-au dat afară când eram pe primul loc, dar lumea nu știa ce pot. Pe mine Urziceni m-a făcut o certitudine! Voi rămâne mereu dator acestui club, chiar dacă el nu mai există.
Ați riscat mult când ați venit la Urziceni, la fel cum ați riscat și când ați acceptat oferta de la Kuban… Așa e, dar în viață trebuie să și riști! Eu am ales Rusia pentru că e o țară în care, dacă ai rezultate, lumea te vede mai ușor. Poți pleca mai ușor în alte campionate puternice. Și oamenii de la Kuban chiar m-au dorit. Nu pot să spun că eram sigur că voi reuși, dar mi-a ieșit.
„Polonia m-a călit, dar credeam că toate relele mi se întâmplă doar mie!” E a doua dumneavoastră experiență în străinătate și, din fericire, una total diferită față de cea din Polonia. Păi în Polonia stăteam numai la mijlocul terenului! Doamne, așa japcă nu am văzut în viața mea! Păi, voi în România nu ați văzut nimic, acolo turbam, îmi venea să îi bat pe toți! Îi spuneam delegatului echipei «Băi, băiatule, ce faceți voi, mă, cu arbitrii ăștia?». Și el îmi spunea că patronul le-a interzis să vorbească cu ei, nu le dădea nici măcar apă. Patronul știa că sunt urmăriți și le-a interzis să se apropie de ei. Deci, când jucam acasă ne ciupeau cu 10 la sută, iar în deplasare era jaf pe față! Nu înțelegeam! Am zis «Bă, aici o să se întâmple ceva!». Și apoi au început arestările, iar de la Wisla nu a fost implicat nimeni.
V-a ajutat, totuși, această experiență? M-a călit, e adevărat! Dar mă gândeam: «Mă, ce dracu’ de mi se întâmplă toate numai mie?» La Sportul mă furau, la Wisla mă furau… acum veneam la Urziceni și nici nu știam la ce să mă aștept. Noroc că în ultimele cinci meciuri din sezonul în care am luat titlul cu Unirea au venit arbitri străini.
Luați campionatul dacă nu veneau? Eu și în ziua de azi spun că nu! (Antrenorul se pierde din nou în ecranul televizorului când, în pauza meciului, apare clasamentul din Premier League. Face câteva calcule în minte, apoi revine) Ce ziceai?
Voiam să vă întreb dacă ați făcut vreodată, în cariera de antrenor, vreun compromis în ceea ce privește alcătuirea echipei… Dacă patronul vrea un anumit jucător în lot, eu nu mă opun. Îl antrenez, îl respect, dar nu îl bag. Bine, uită-te și tu cu cine am lucrat eu, mai ales în România. La Sportul era Șiman, care nu se bagă deloc. La Urziceni, Mitică Bucșaru mi-a dat mână liberă să fac eu ce vreau, iar la FC Național, unde eram secund, era Gino Iorgulescu, un om de fotbal care nu se băga. La Rapid n-am avut timp să-l cunosc mai bine pe Copos… (râde cu poftă)
La Kuban cum e? Ă‚știa de aici, vă jur, habar n-au cine joacă, cum joacă, unde joacă! Se mai întâmplă ca după un meci pierdut să se spună de unu sau de altul că a jucat slab, dar niciodată să dea de înțeles că un anumit jucător ar trebui să fie titular.
Când va veni momentul să lucrați cu un patron care vrea să se implice în alcătuirea echipei, veți avea un șoc… (zâmbește ușor) Sper să nu se întâmple niciodată asta! Eu mi‑aș dori să mă ocup de tot. Să decid și salariile, și jucătorii cumpărați. Poate că la Unirea m-am apropiat de acest vis al meu.
Apropo de Urziceni, povesteau colaboratorii dumneavoastră că a doua zi după ce ați sărbătorit câștigarea titlului vă făceați deja griji pentru sezonul următor… E posibil ca imediat după ce am luat campionatul, nu a doua zi. Părerea mea e că orice antrenor care a făcut performanță a făcut așa. Te bucuri, dar imediat te gândești ce jucători ar trebui să iei. Eu, în euforia aia de după câștigarea titlului, stăteam și îmi făceam planuri. Îmi ziceam că vine Champions League și că nu putem să ne facem de râs.
Bine, cu toate acestea v-a luat un pic valul după meciul din penultima etapă, de la Timișoara, când ați desfăcut șampaniile chiar dacă nu erați matematic campioni. Cum a fost atunci? Doamne! Cea mai grea săptămână din viața mea a urmat după meciul ăla! Noi, când ne‑am bucurat, nu știam că nu suntem matematic campioni. Ulterior mi-a zis cineva, când eram deja în hotel și sărbătoream «Băi, Dane, vezi că nu suntem campioni. Vezi că dacă Timișoara își ia punctele înapoi intră în cursa pentru titlu. Ne mai trebuie un punct în ultima etapă». Gata, ne-a terminat!
„Dacă pierdeam titlul, îmi pierdeam și părul” Ce a urmat? Săptămâna aceea niciun jucător n-a putut să se mai antreneze. N-am reușit să îi motivez, drept urmare că am fost penibili la ultimul meci, cel cu Steaua. Am avut noroc cu o execuție a lui Rusescu. Eu aflasem că sută la sută Timișoara își ia punctele înapoi, dă-ți seama ce era în sufletul meu. Cred că, dacă pierdeam campionatul atunci, cariera mea nu mai era la fel. Sigur mi se întâmpla ceva din cauza șocului, îmi cădea părul, albeam. Ar fi fost prea dureros!
Gică Hagi, prietenul dumneavoastră, spunea că ați demonstrat că sunteți un antrenor mare și că acum vă trebuie și o echipă pe măsură. Când faceți pasul? Eu îi mulțumesc lui Gică și aștept, la rândul meu, să vină oferta aia de la o echipă mare. Dar până atunci mă gândesc ce fac mâine la antrenament la Kuban. Mie îmi place ceea ce fac și locul în care sunt acum. Anul ăsta sunt și mult mai liniștit datorită lucrurilor pe care le-am realizat și datorită faptului că oamenii au văzut că pot realiza ceva. Acum mă simt ca acasă la Krasnodar. Uite, întreabă toți oamenii alături de care am lucrat și îți vor spune același lucru: «Dan Petrescu dă totul la echipa la care lucrează». Chiar și la Rapid am dat totul…
Dar pentru episodul Rapid ați găsit o explicație a eșecului după atâția ani? E simplu: ei nu m-au acceptat, pentru că eram stelist.
Ei fiind cine? Jucătorii, suporterii? Atât îți spun: eram după un meci la Craiova (1-3), ultimul al meu la Rapid, și m-am întâlnit cu Gigi Corsicanu într-o benzinărie și mi-a zis: «Nu-ți da demisia, că te-au lucrat jucătorii!». Păi, dacă m-au lucrat jucătorii, ce fotbaliști sunt ăia care își trădează clubul pentru a face așa ceva? Și ei, suporterii, îi apărau pe ei și mă înjurau pe mine, care am dat tot pentru clubul Rapid. Eu am plecat și mi-am văzut de viața mea, de drumul meu și tot Rapid a avut apoi probleme. Ei nici în ziua de azi nu au ajuns în Champions League, Dan Petrescu, în schimb, a ajuns! Pe drumul lui, așa cum a fost mereu.
O ultimă întrebare: ați accepta acum o ofertă dintr-o țară arabă? Dacă ai ști câte telefoane primesc de vreo doi ani de la oamenii din zona aia! Și primesc oferte pe niște sume incredibile! Dar nu e încă momentul să mă duc acolo, e bine să mai stau aici, să aștept să vină altceva.
Nu comentez despre faptul că unii jucători l-au trădat pe Dan Petrescu. Eu atunci am simțit că a plecat prea devreme. După mult timp, am observat că regretă totuși că s-a despărțit prea repede de Rapid Gigi Corsicanu, lider galerie Rapid
Nu am nimic cu Bölöni, chiar dacă atunci când el era la națională am fost pentru prima dată rezervă la un meci. Chiar m-a sunat acum câteva luni, când urma să joace împotriva lui Zenit, și i-am dat toate informațiile despre ei Dan Petrescu, antrenor Kuban
6 etape a rezistat Dan Petrescu pe banca Rapidului în 2004-2005
3 victorii, două egaluri și o înfrângere a fost palmaresul „Bursucului” în Giulești
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER