Martin Bengtsson, fost jucător la academia lui Inter în 2004, povestește lucruri înfiorătoare despre perioada petrecută la Milano. Acesta a încercat să se sinucidă, din cauza riguriozității impuse de antrenori: „Am vrut să mă sinucid”, își începe acesta povestea. „Am vrut să dispar. Am încercat să găsesc o lamă de ras și să-mi tai venele de la încheietura mâinii, cât de greu putea fi? La acea vreme, mă simțeam incredibil de rău. Nu eram eu, auzeam voci, îmi pierdusem simțul realității: nici măcar nu-mi dădeam seama când e ziuă sau când e noapte„, povestește Martin Bengtsson.
Suedezul oferă câteva detalii uluitoare și despre activitățile puștilor de la academia la care și Denis Alibec a fost timp de 2 ani, în perioada 2009-2011: „Cât timp am fost în cantonament, câțiva jucători au fumat marijuana pe balcon. Antrenorii au aflat și au pedepsit toată echipa, deși eu nu aveam absolut nicio legătură cu asta. Câteva luni am fost complet lipsiți de libertate. Ne puteam deplasa doar la Milano, dar nici la magazin nu ni se permitea să mergem. Senzația era că sunt într-o închisoare, motiv pentru care am fost foarte deprimat”, a mai spus Martin Bengtsson, într-un interviu pentru Radio BBC.
Tânărul fotbalist a încercat să-și caute liniștea sufletească în muzică, în versuri și-n cântece compuse pentru chitară. Toată însă au dispărut într-o zi, moment în care a decis să-și pună capăt zilelor:
„M-am întors odată de la echipa de tineret a Suediei și am realizat că femeia de serviciu mi-a aruncat toate poeziile și cântecele scrise de mine. Pentru mine, astea au însemnat foarte mult. Erau sufletul meu”.
În final, Martin Bengtsson le dă un sfat puștilor care visează să ajungă la marile cluburi din Europa: „Această atitudine a tinerilor jucători, despre care am vorbit, nu este corectă. Toate aceste lucruri duc la pietrificarea sufletului și în finale este dificil să se mai întoarcă în lumea reală și să înceapă o viață nouă, din cauza furiei din sufletul nostru”, spune Bengtsson. O poveste impresionantă despre ce înseamnă sacrificiul, atunci când scopul este atingerea succesului.
Suedezul a renunțat la fotbal după acea perioadă tristă petrecută la Inter, iar în prezent cântă într-o trupă punk și speră să publice măcar o carte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER