„Diavolii”, sub presiune!** „Mă așteptam să avem mai multe puncte în clasament”
AC Milan ocupă doar locul 8 după patru etape în Serie A, ultimul
pas greșit al „diavolilor” fiind făcut chiar în acestă etapă,
contra celor de la Lazio.
Doar 1-1 au reușit să obțină Ronaldinho și Ibrahimovic pe terenul
echipei lui Radu Ștefan, iar acest lucru nu are cum să-i
mulțumească pe șefii Milanului.
Adriano Galliani a pus tunurile pe rossoneri după egalul cu Lazio
din runda a patra, afirmând că s-ar fi așteptat la o evoluție mai
bună a echipei în acest start de sezon.
„Mă așteptam să avem mai multe puncte în acest moment. Dar este
prea devreme să emitem judecăți. jucăm la fiecare trei zile, iar
evaluarea mea este influențată de aceste rezultate”, a
declarat Galliani pentru Gazzetta dello Sport.