Fanii lui Inter suportă cu greu ideea că vor fi nevoiți să îl vadă pe fostul lor idol în tricoul rivalei de moarte. Milan s-a înțeles cu Barcelona pentru transferul definitiv al lui Ibrahimovic, contra sumei de 40 de milioane de euro și această veste a picat ca un tunet pentru tifoseria nerazzurră.
Ca și cum suferința interiștilor nu era destul de mare, administratorul delegat al „diavolilor” a turnat paie pe foc și i-a invitat pe toți suporterii lui Inter la prezentarea lui „Ibracadabra”.
„Îi invit pe toți fanii lui Inter la petrecerea de bun venit a lui Ibra„, a fost declarația din Gazzetta dello Sport care a inflamat și mai mult spiritele. Iudacadabra
Extrem de iubit de fanii lui Inter, care i-au și pus porecla „Ibracadabra”, suedezul va fi văzut, acum, ca un mare trădător. Chiar dacă nu este italian și tifosii pot trece teoretic mai ușor peste un asemenea afront, relația dintre Boys San și atacant era una specială, așa că nerazzurri nu îl vor ierta niciodată pentru sacrilegiul comis.
45 de milioane va primi Ibra în cei cinci ani pe care îi va petrece pe San Siro. Plata către Barcelona a fost eșalonată în trei tranșe: câte 15 milioane în primii doi ani, și 10 milioane în ultimul an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER