Dictatorul nebun. Magath a venit să facă ordine la Fulham. Cum își chinuiește jucătorii și de ce îl urăsc foștii elevi

Aflată pe locul 20 în Premier League după 26 de etape, Fulham a recurs la măsuri disperate pentru a se salva de la retrogradare. Londonezii l-au concediat pe managerul Rene Meulensteen și l-au înlocuit cu germanul Felix Magath, unul dintre cei mai controversați antrenori din Europa. Poreclit „Saddam” de foștii jucători, Magath este un tehnician care impune un stil „milităresc” și care pune accentul pe pregătirea fizică

  • După 26 de etape din prima ligă engleză, Fulham e pe ultima poziție, cu doar 20 de puncte, la patru puncte de locul 17, care asigură salvarea, ocupat de WBA
  • Magath și-a amendat doi jucători cu 10.000 de euro pentru că nu au stat cum le-a spus la un corner
  • În 2011, germanul de 60 de ani a fost concediat de Schalke pentru că a dus lotul la 32 de jucători, iar Federația germană aproape că rămăsese fără formulare de înregistrare pe care să le pună la dispoziția clubului

Noul patron al lui Fulham, Shahid Khan, indianul care a cumpărat toamna trecută clubul de la Mohamed al Fayed, nu pare a fi un om cu o răbdare prea mare. Indianul cu o avere de 3,8 miliarde de dolari este și patronul echipei de fotbal american Jacksonville Jaguars, unde a schimbat deja trei antrenori în doar trei sezoane. Iar la Fulham e deja la al treilea manager, după ce i-a concediat pe olandezii Martin Jol și Rene Meulensteen în doar șase luni. Surpriza a venit însă când Fulham a anunțat înlocuitorul lui Meulensteen: Felix Magath! Un antrenor german de 60 de ani, un excelent motivator, însă un antrenor cu metode controversate și care are tendința de a-și pune foarte ușor în cap propriii jucători.


Magath e considerat un antrenor care știe să glumească cu jucătorii, dar care poate fi și extrem de autoritar

„Am scăpat de Magath, nu mi-e frică de nimic”
Cine este însă Magath? Un antrenor cu o experiență vastă, care are două eventuri cu Bayern Munchen și un titlu cu Wolfsburg. Însă cu o personalitate dificilă, explozivă, ca urmare a cocktailului multicultural care îl reprezintă – tatăl său e portorican, iar mama e nemțoaică – noul manager al lui Fulham nu este pe placul multor dintre jucători. Cu câteva zile înainte de numirea sa la echipa de pe „Craven Cottage”, Lewis Holtby, unul dintre jucătorii pe Magath îi va avea sub comandă, a fost chestionat de presa engleză despre posibilitatea ca Tottenham, clubul care l-a împrumutat la Fulham, să fie preluat de Louis van Gaal. Răspunsul lui Holtby? Unul edificator! „Știu că Van Gaal este un antrenor foarte dur. Dar am reușit să trec peste tot ceea ce îmi cerea Felix Magath la Schalke, deci nu mi-e frică de nimic”, a replicat mijlocașul german. O declarație mult mai „dulce” decât cea oferită de Bachirou Salou, fostul său atacant de la Eintracht Frankfurt. „Magath? E ultimul dictator care a rămas în Europa”, l-a caracterizat Salou pe fostul său antrenor.


Metodele pe care Magath le-a aplicat la Schalke nu au fost pe placul jucătorilor, Farfan criticându-l dur pe antrenorul german

Nu mergem cu telecabina, trebuie să alergați până sus”
Însă de ce este managerul german de 60 de ani atât de temut de majoritatea jucătorilor? În primul rând, din cauza stilului său tăios și axat foarte puternic pe pregătirea fizică. În cei 20 de ani în care a antrenat, Magath și-a creat o reputație destul de neagră printre jucători din cauza chinurilor la care îi supune. Povestește fostul internațional norvegian, Jan Aage Fjortoft, care l-a avut antrenor pe Magath la Frankfurt: „Nu știam niciodată cât durează o ședință de pregătire sau când va fi următoarea. La unul dintre primele antrenamente, am observat că unul dintre coechipieri nu mai era alături de noi. Când l-am găsit, era mult în spate, căzuse din picioare. Era mort de oboseală. Magath i-a spus să se ridice și să continue alergarea”. Nu e însă singurul exemplu care îi oferă o reputație negativă antrenorului german. Potrivit lui Fjortoft, Magath a avut întotdeauna o reticență în ceea ce privește jucătorii accidentați. Pentru a se convinge că nu mimează accidentările, fiecare jucător era obligat să alerge două ture de teren. Când aceștia nu puteau nici măcar să completeze câțiva metri, atunci Magath era sută la sută sigur de veridicitatea leziunii.

3 goluri în 43 de meciuri la echipa națională a RFG-ului a avut Magath în carieră

Stilul draconic impus de Magath i-a adus însă și concedierea. După o ședință de pregătire criminală desfășurată într-o dimineață în timpul unui cantonament montan, jucătorilor lui Wolfsburg le-a fost promisă o excursie montană. Când au ajuns la baza muntelui, Magath i-a șocat pe elevii săi. „Nu mergem cu telecabina, trebuie să alergați până sus”. N-a fost însă singurul moment în care Magath și-a pus jucătorii în cap. Ultima cascadorie i-a fost fatală germanului. Ce s-a întâmplat? În 2012, în al doilea mandat la Wolfsburg, entru a-și fortifica rezistența, antrenorul le-a cerut jucătorilor să alerge cât pot prin pădure. Însă a uitat să le spună că el însuși a golit sticlele cu apă când aceștia au rămas fără energie. A doua zi, șefii lui Wolfsburg i-au transmis că trebuie să își facă bagajele. Jucătorii amenințaseră că intră în grevă dacă Magath rămâne pe bancă. „Am vrut doar să subliniez cât de mult înseamnă să îți dozezi efortul și ce înseamnă să trăiești totul ca o echipă”, s-a apărat Magath. Degeaba!


După ce a câștigat titlul cu Wolfsburg în 2009, Magath a devenit instantaneu un favorit al fanilor „lupilor”

Un sistem de amenzi unic în fotbalul mondial
De aici până la transformarea lui Magath într-un personaj urât de majoritatea jucătorilor nu a fost decât un pas. Unii l-au poreclit „Saddam”, aluzie la celebrul dictator irakian. Alții, precum mijlocașul Jefferson Farfan, l-au criticat în presă: „Toți antrenorii care au venit la Schalke au adus ceva în plus echipei. Am avut ceva de învățat de la toți. Nu și de la Magath. Are metode care s-ar potrivi mai bine în armată și tot ce a lăsat în spate au fost niște amenzi usturătoare”.

7 trofee a câștigat Magath în carieră (3 titluri, 2 Cupe ale Germaniei, o Cupă a Ligii și o Cupă Intertoto)

Pentru că da, Magath e cunoscut în lumea fotbalului drept un antrenor foarte sever. Care a inventat un sistem de amenzi atât de dur, încât niciunul dintre jucători nu reușea să scape nepedepsit. Potrivit lui Jon Aage Fjortoft, Magath a intrat nervos în vestiar după un eșec în care Frankfurt nu marcase. „Ești mulțumit de performanța ta?”, l-a întrebat antrenorul pe Bachirou Salou, care ratase câteva ocazii mari. Când a văzut că jucătorul nu îi răspunde, antrenorul i-a oferit o replică tăioasă: „Ar trebui să înapoiezi salariul clubului. Nu meriți să fii plătit”. A fost punctul de plecare către un sistem de amenzi unic în fotbalul mondial. Astfel, potrivit cotidianului „Bild”, Magath era un adevărat tiran în vestiar, amendând fiecare pasă înapoi inutilă cu 1.000 de euro! Fiecare jucător care venea cu căștile în urechi la antrenament sau la meci trebuia să plătească alți 250 de euro. Fiecare minge care cădea în careu după o centrare a adversarului era sinonimă cu 500 de euro plătiți de fundașul responsabil. Punctul de maxim a fost însă atins la Schalke, când doi fundași nu și-au respectat locurile la un corner. Rezultatul? 10.000 de euro amendă pentru fiecare!


Personaj controversat, Magath nu ratează niciodată ocazia de a savura o ceașcă de ceai

„Ne-a chemat la ședință. Bea ceai și mânca prăjiturele”
În ciuda minusurilor sale, Magath este însă un antrenor titrat, care a scris istorie în Bundesliga. Iar carisma sa îi poate face pe jucătorii lui Fulham să iasă din zona minată a clasamentului din Premier League. Pentru că germanul, mare pasionat de șah,  știe să își motiveze foarte bine jucătorii. „E un antrenor ciudat. Dar pe termen scurt este excelent, știe să scoată tot din tine, atât fizic, cât și psihic”, explică tot Fjortoft. Care s-a declarat uimit de modul în care Magath pregătea, uneori, meciurile. „Ne-a chemat odată pentru o ședință înainte de un joc important. N-am făcut nimic! Am stat și ne-am uitat la el cum bea ceai și mănâncă prăjiturele. A fost surprinzător, dar am câștigat meciul ăla”, rememorează Fjortoft. Pentru ca Magath să reușească însă și la Fulham va fi nevoie de mai mult decât un simplu joc de șah. Londonezii au de departe cea mai slabă defensivă din Premier League, dar și unul din cele mai atacuri. Însă patronul Khan consideră că Magath este omul potrivit la locul potrivit. Va reuși însă cel poreclit „Quaelix”, un joc de cuvinte între numele său și traducerea în germană a verbului „a tortura”? Doar timpul o va spune. 

FELIX MAGATH (60 de ani)
A antrenat la Hamburg (1995-1997), Nurnberg (1997-1998), Werder Bremen (1998-1999), Eintracht Frankfurt (1999-2001), VfB Stuttgart (2001-2004), Bayern Munchen (2004-2007), VfL Wolfsburg (2007-2009 și 2011-2012), Schalke 04 (2009-2011)
Are un procentaj de 48,90% al victoriilor, reușind 356 de succese în 728 de meciuri

Publicat: 16 02. 2014, 09:30
Actualizat: 16 02. 2014, 12:07