Didier Drogba face spectacol în MLS. Fostul atacant al lui Chelsea a reușit un hat-trick pentru Montreal Impact în meciul cu echipa lui Cociș
Ivorianul Didier Drogba (37 de ani) a reușit un hat-trick pentru Montreal Impact, primul de la transferul în Major League Soccer, chiar în primul meci ca titular, în week-end, în partida cu Chicago Fire (4-3), echipa românului Răzvan Cociș (32 de ani). Mijlocașul român cu 50 de selecții în națională și 2 goluri a evoluat din primul minut și a fost înlocuit în minutul 75.
Drogba își făcuse debutul pentru Montreal în meciul cu Philadelphia Union (0-1), pe 28 august, când a intrat în locul lui Duka. După ce sezonul trecut a jucat din nou pentru Chelsea, echipă la care a cunoscut cele mai mari performanțe din cariera sa, Didier Drogba, ajuns la 37 de ani, s-a transferat în acestă vară în Major League Soccer, la Montreal Impact. O mutare în urma căreia gruparea din Canada câștigă un plus valoric, autoritate și vizibilitate, un transfer care îi aduce atacantului un contract avantajos.
Ivorianul a izbutit un hat-trick sâmbătă noaptea, la primul meci ca titular pentru noua sa echipă, conducându-și colegii spre o victorie cu 4-3 în fața celor de la Chicago Fire. Didier Drogba a deschis scorul pentru Montreal Impact în minutul 27 al primei reprize, dintr-o centrare a lui Nigel Reo-Coker (fost jucător în Premier League la West Ham și Aston Villa).
Echipa fostului atacant din naționala Coastei de Fildeș s-a văzut egalată în minutul 36 dintr-un penalty transformat de veteranul de 32 de ani, Jeff Larentowicz. Drogba și-a completat hat-trickul în partea a doua a meciului. El a egalat la 3, în minutul 61, după ce echipa din Chicago preluase pentru prima dată conducerea prin golul marcat de Kennedy Igboananike (26 de ani) în minutul 59.
În minutul 65, ivorianul a reușit golul care a adus victoria canadienilor de la Montreal în fața celor de la Chicago Fire, echipă aflată în acest moment pe ultimul loc din MLS. Formația lui Drogba se află pe locul 6, după 24 de meciuri, cu 31 de puncte.
articol scris de Andrei PAL