Diego Costa, aproape de o revenire la Atletico Madrid! Spaniolul, ignorat de Conte la Chelsea

Diego Costa, aproape de o revenire la Atletico Madrid! Spaniolul, ignorat de Conte la Chelsea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Diego Costa, atacantul spaniol în vârstă de 28 de ani, nu va lua parte la programul de pregătire al lui Chelsea, campioana Angliei în sezonul trecut, după ce Conte nu l-a inclus în lotul echipei pentru perioada de pregătire.

Jucătorii lui Chelsea au început de azi pregătirile pentru noul sezonul competițional 2017/2018, însă Diego Costa a lipsit motivat. Atât clubul, cât și reprezentanții atacantului au căzut de acord să-l lase mai mult timp deoparte. La începutul acestei veri, antrenorul lui Chelsea, Antonio Conte, i-a transmis prin intermediul unui SMS că nu mai face parte din planurile lui, făcându-l pe Costa să nu-și mai dorească să stea la club. Astfel, acesta încearcă să ajungă din nou în curtea celor de la Atletico Madrid, de unde a plecat în 2014 la Chelsea pe 32 de milioane de lire sterline.

Atletico și Chelsea sunt în negocieri avansate pentru spaniolul de 28 de ani și trebuie să ajungă la un acord comun cu vedere la valoarea starului spaniol, care mai are doi ani de contract cu campioana din Premier League. Singurul impediment al echipei din Madrid este faptul că nu mai poate transfera jucători până în ianuarie. Cholo Simeone ar putea totuși să-l achiziționeze pe Costa și să-l împrumute 6 luni lui Beșiktaș cu condiția de a nu juca în grupele Ligii Campionilor.

Antrenorul Conte așteapă să vadă cum decurg lucrurile pentru a hotărî dacă îl ia pe Costa cu echipa în turneul de pregătire din China și Singapore săptămâna viitoare.

Diego Costa a evoluat 120 de partide pentru campioana Angliei, marcând de 59 de ori.


Articol publicat de Alexandra Serafim

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×