Diego Costa, aproape de o revenire la Atletico Madrid! Spaniolul, ignorat de Conte la Chelsea
Diego Costa, atacantul spaniol în vârstă de 28 de ani, nu va lua parte la programul de pregătire al lui Chelsea, campioana Angliei în sezonul trecut, după ce Conte nu l-a inclus în lotul echipei pentru perioada de pregătire.
Jucătorii lui Chelsea au început de azi pregătirile pentru noul sezonul competițional 2017/2018, însă Diego Costa a lipsit motivat. Atât clubul, cât și reprezentanții atacantului au căzut de acord să-l lase mai mult timp deoparte. La începutul acestei veri, antrenorul lui Chelsea, Antonio Conte, i-a transmis prin intermediul unui SMS că nu mai face parte din planurile lui, făcându-l pe Costa să nu-și mai dorească să stea la club. Astfel, acesta încearcă să ajungă din nou în curtea celor de la Atletico Madrid, de unde a plecat în 2014 la Chelsea pe 32 de milioane de lire sterline.
Atletico și Chelsea sunt în negocieri avansate pentru spaniolul de 28 de ani și trebuie să ajungă la un acord comun cu vedere la valoarea starului spaniol, care mai are doi ani de contract cu campioana din Premier League. Singurul impediment al echipei din Madrid este faptul că nu mai poate transfera jucători până în ianuarie. Cholo Simeone ar putea totuși să-l achiziționeze pe Costa și să-l împrumute 6 luni lui Beșiktaș cu condiția de a nu juca în grupele Ligii Campionilor.
Antrenorul Conte așteapă să vadă cum decurg lucrurile pentru a hotărî dacă îl ia pe Costa cu echipa în turneul de pregătire din China și Singapore săptămâna viitoare.
Diego Costa a evoluat 120 de partide pentru campioana Angliei, marcând de 59 de ori.
Articol publicat de Alexandra Serafim