Diego Poyet, dorit de Arsenal și de Tottenham. Fiul lui Gustavo Poyet a mai fost și pe lista unui mare club din Italia
Cotidianul Daily Mail scrie în ediția de luni că mijlocașul Diego Poyet (18 ani) este în atenția celor două cluburi din nordul Londrei, Arsenal și Tottenham. Fiul managerului de la Sunderland, uruguayanul Gustavo Poyet, a atras atenția cu prestațiile sale de la formația de ligă secundă Charlton, astfel că cele două mari cluburi din Premier League intenționează să formuleze o ofertă pentru acesta.
De asemenea, sursa citată mai notează că fotbalistul a mai fost și pe lista lui Inter Milano până de curând.
Născut în Spania, la Zaragoza, Diego Poyet poate evolua ca mijlocaș central și la închidere. El posedă și cetățenia engleză și a bifat deja câteva prezențe la naționala U17 a insularilor. Diego Poyet a jucat 9 meciuri pentru Charlton în acest sezon.