Argentinianul stârnește controverse în fotbalul mondial prin prisma jocului practicat, unii experți îl consideră unul dintre cei mai buni antrenori ai platenei, în timp ce există guri care spun că distruge frumusețea fotbalul prin stilul său defensiv. Certitudinea este că Simeone a obținut rezultate fantastice la Atletico din momentul în care a preluat echipa de pe locul 10 în Primera și la patru puncte de retrogradare. Cinci trofee, printre care La Liga în sezonul 2013-14 și două finale de Champions League pierdute în fața rivalilor din oras, Real.
După finala Champions League pierdută în mai 2016 au începutul zvonurile unei posibile plecări din capitala Spaniei. Numele argentinianului a fost asociat cu Arsenal ca favorit pentru înlocuirea lui Arsene Wenger, dar și cu Internazionale Milano, echipă unde a evoluat ca jucător între 1997 și 1999. Antrenorul în vârstă de 46 de ani are contract cu Atletico până în 2018, dar pare puțin probabil ca va semna prelungirea după ultimele declarații ale tatălui său.
„El se simte foarte confortabil la Madrid. Dar cred că la un anumit moment va vine o schimbare. Italia, Anglia, nu știu unde, dar se va întampla”, declară Carlos Simeone. Tatăl antrenorului vorbește în publicația argentiniană La Nacion și despre posibilitatea ca fiul său să antreneze naționala Argentinei. „Momentan are nevoie să muncească zi de zi, să aibă meci în weekend. Cred că undeva între 50 și 55 de ani va merge la echipa națională”.
În acest moment, Atletico Madrid este pe locul 4 în La Liga, la 10 puncte în spatele Realului, liderul clasamentului.
articol scris de Cosmin Buricel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER