Diego Simeone** și-a prelungit contractul cu Atletico până în 2017
Tehnicianul argentinian Diego Simeone a ajuns la un acord cu oficialii clubului Atletico Madrid pentru prelungirea contractului până în 2017, a anunțat, marți, gruparea spaniolă pe site-ul oficial.
„Atletico Madrid și Diego Pablo Simeone au ajuns la un acord în privința prelungirii contractului pentru următoarele patru sezoane. Antrenorul, care a jucat la Atletico în două etape (1994-97 și 2003-05), conduce echipa din decembrie 2011”, a precizat Atletico pe site-ul oficial.
Sub conducerea lui Simeone, Atletico a reușit să câștige Liga Europa la București și Supercupa Europei, iar în acest sezon a calificat echipa în finala Cupei Spaniei.