În 450 de minute cu Chiricheș în teren, Tottenham nu a primit niciun gol. Adversari au fost Aston Villa (de două ori), Hull, Anji și Șerif Tiraspol
Paradoxal, eșecul dur al lui Tottenham cu West Ham, scor 0-3, de acum trei săptămâni, a fost punctul care l-a impus pe Vlad Chiricheș în primul „11″ al lui londonezilor. Asta deși fundașul român nu a jucat niciun minut în acel meci, fiind rezervă. Însă de atunci, Chiricheș a fost titular incontestabil la Tottenham. Iar echipa londoneză merge excelent cu căpitanul naționalei în teren. În cinci meciuri, Spurs nu a primit niciun gol! Ultimul, aseară, pe teren propriu cu Hull, scor 1-0, gol Soldado din penalty, în minutul 79!
Elegant și precis
Unul în care Chiricheș, titularizat pentru a treia oară la rând de Villas Boas, a avut o nouă evoluție excelentă. Cel puțin în prima repriză, românul nu a mai părut deloc timorat de importanța meciului și a fost exact în intervenții, ba chiar a urcat periculos în jumătatea adversă, scoțând o lovitură liberă de la 20 de metri, irosită ulterior de Holtby. Ba chiar a fost omul potrivit la locul potrivit după ce Lloris a respins înspre poartă un balon șutat de Boyd, preluând elegant pe piept în careul mic.
Singura ezitare a venit în partea secundă, când românul a fost bătut în viteză de Sagbo și a fost nevoit să îl faulteze pe vârful francez, primind și un cartonaș galben (59). În rest, o partidă sigură, cu cifre aproape perfecte: 61 de pase reușite din 66 încercate (procentaj de reușită de 92%), 6 degajări reușite, 4 dueluri aeriene câștigate din 5 disputate și 6 recuperări!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER