Din spital la bal
Bursaspor a fost, prin tradiție, una dintre echipele din Turcia
unde românii s-au simțit bine și au fost apreciați. Giani Kiriță
este cel mai fericit dintre toți, pentru că a participat duminică
la câștigarea primului titlu din istoria clubului.
-Ești campion al Turciei cu Bursaspor. Ai fi crezut
acest lucru la începutul sezonului?
-Eram de mai multă vreme pe un drum bun, pentru că ratasem de puțin
anul trecut participarea în Europa League. Sincer, și acum am avut
același obiectiv, nu ne gândeam la titlu, dar, pe măsură ce jocul
nostru a fost tot mai bun și am bătut granzii, am început să visăm.
Și acum trăim cel mai frumos moment posibil.
-Cum a fost finalul, acea așteptare de câteva minute, între
meciul vostru și cel al lui Fenerbahce?
-Îngrozitor. Cele mai lungi secunde din viața mea. Toți erau
încordați, mulți spectatori sărutau pământul, implorând divinitatea
să le vină în ajutor. Pentru mine, ca spectator, a fost cel mai
greu, pentru că de pe bancă sau de pe teren trăiești altfel.
-De ce doar spectator?
-Pentru că vineri m-am operat la pancreas și asta a pus capac unui
sezon cu foarte multe probleme medicale. Dar am uitat de operație
și am sărit pe teren, fiindcă astfel de momente sunt unice.
Dinamo,
durerea din inimă
-Ești la final de contract. Liga poate fi magnetul care
să te țină pe mai departe la Bursa?
-Deocamdată vreau să savurez clipele acestea. Uite, într-o oră
plecăm cu un autocar decapotabil să facem turul orașului, avem
niște suporteri extraordinari, toată lumea nu vorbește decât de
echipă. Am timp să mă hotărăsc.
-Cu Bursa ești fericit, dar, ca dinamovist, ce spui de
ce se întâmplă în „Ștefan cel Mare”?
-Of, speram să nu mă întrebi de durerea din inimă numită Dinamo.
Sufăr, normal, pentru că nu e bine ce se întâmplă. Trebuie băgați
bani, făcute transferuri bune și lăsate la o parte orice conflicte,
dacă se vrea performanță. Altfel, se alege praful. Nu-i normal ca
Dinamo să fie fericită cu locul 6. Pe vremea noastră, când se
vorbea de locul 2, spuneam singuri: „Ă‚sta nu se premiază, doar
titlul și Cupa”. Asta era mentalitatea, acum e bine și pe 6, aici e
buba.
-Cui dedici titlul?
-Soției și copiilor mei.