Dinamo Kiev, 3-1 cu Șahtior Donețk în Supercupa Ucrainei. Cum a reușit Mircea Lucescu să-i blocheze tactic pe rivali și cine a fost omul meciului | VIDEO
Mircea Lucescu a cucerit primul trofeu cu Dinamo Kiev la numai o lună de la sosirea acestuia pe banca tehnică, după ce s-a impus cu 3-1 în fața fostei sale echipe pe care a antrenat-o 12 sezoane și alături de carea cucerit 22 de trofee, Șahtior Donețk.
Portughezul Gerson Rodrigues a fost omul meciului
A fost o partidă în care Dinamo Kiev, deși trece printr-o etapă de reconstrucție, a anihilat atuurile rivalilor, echipă recunoscută pentru forța sa ofensivă. Poate ataca și cu 7 jucători zonele din preajma careului advers. În meciul de marți seara echipa lui Lucescu fost mai bine organizată și superioară din punct de vedere tactic.
Reprofilat de către Lucescu pe postul de extremă dreapta, portughezul în vârstă de 25 de ani, Gerson Rodrigues, revenit la club după împrumutul în Turcia la Ankaragucu, a fost omul meciului.
În minutul 31 a reușit o bijuterie de gol după un lob de la 20 de metri de poartă care l-a depășit pe Pyatov și s-a oprit în vinclu, însă acesta nu s-a rezumat doar la faza ofensivă fiind activ permanent timp de 90 de minute în propria treime pentru a bloca în flancul drept atacurile lui Șahtior.
La faza primului gol Sydorchuk îl găsește cu o centrare perfectă pe Carlos de Pena care scapă din marcajul neatent a lui Dodo și reia cu capul din 6 metri în poarta lui Pyatov
Al treilea gol vine după ce Andriyevkyi îi centrează lui Fran Sol care profită de lipsa de reacție a fundașilor adverși pentru a marca nestingherit din interiorul careului mic
În defensivă, Dinamo Kiev a format un bloc compact în apropierea careului propriu care a stopat foarte bine culoarul central dar în același timp și foarte mobil pentru a acoperi spațiile intermediare și flancurile, zone în care Șahtior Donețk excelează prin formarea unor triunghiuri compuse din jucători tehnici și rapizi precum Taison, Alan Patrick sau Matviyenko care urcă în sprijinul ofensiv din postura de fundaș lateral.
Combinațiile rapide ale adversarilor au fost dejucate cu succes de poziționarea ideală a jucătorilor lui Dynamo Kiev care au acționat de fiecare dată sincronizat la momentul potrivit
Gerson Rodrigues se retrage la timp cu adversarul, Taison este blocat de doi adversari iar căpitanul Sydorchuk face pasul la timp pentru a opri incursiunea lui Alan Patrick
Pauză de meciuri oficiale pentru Mircea Lucescu
Mircea Lucescu a câştigat primul trofeu cu Dinamo Kiev, după victoria, scor 3-1, cu Şahtior Doneţk, în Supercupa Ucrainei. Pentru Dinamo Kiev au marcat De Pena ’20, Rodrigues ’31 şi Sol ’83. Golul echipei Şahtior a fost înscris de Moraes, în minutul 37.
Şahtior: Andrei Piatov – Dodo, Serghei Krivţov (Fernando, 87), Valeri Bondar (Evgheni Konoplianka, 70), Nikola Matvienko – Taras Stepanenko, Marcos Antonio (Marlos, 46) – Tete (Manor Solomon, 61), Alan Patrick, Taison – Junior Moraes. Antrenor: Luis Castro.
Dinamo Kiev: Gheorghi Buşcean – Aleksandr Timcik, Aleksandr Sirota, Tomasz Kedziora, Aleksandr Karavaev – Serghei Sidorciuk – Gerson Rodrigues, Nikola Şaparenko, Vitali Buialski (Bogdan Liedniev, 82), Carlos de Pena (Aleksandr Andrievski, 74) – Vladislav Supriaga (Fran Sol, 61). Antrenor: Mircea Lucescu.
După succesul din “Klasychne Derby” pentru Mircea Lucescu urmează o perioadă de pauză în care are programate 3 meciuri amicale, campionatul Ucrainei revenind abia pe 12 septembrie cu meciul din deplasare contra celor de la Rukh Vynnyky.