Dinamo Kiev, antrenament la Snagov înainte amicalul cu FCSB! | FOTO EXCLUSIV

Dinamo Kiev, echipa antrenată de către Mircea Lucescu, a ajuns vineri seară în România și, după o noapte petrecută la Iași, a ajuns la Snagov unde se va antrena.

Miercuri, 6 aprilie, FCSB va juca o partidă amicală caritabilă în compania echipei Dinamo Kiev, având ca obiectiv strângerea de fonduri pentru sprijinirea ucrainenilor afectați de războiul iscat de către ruși.

Echipa din Ucraina s-a cazat la Snagov unde va efectua și un prim antrenament, sâmbătă, de la ora 17:00, sub supravegherea lui Emil Caras, antrenorul secund al lui Mircea Lucescu.

Dinamo Kiev, antrenament la Snagov înainte amicalul cu FCSB

Printre vedetele sosite la Snagov se numără și Sergiy Sydorchuk, mijlocașul defensiv în vârstă de 30 de ani, jucător despre care Gigi Becali a declarat că ar putea evolua sub formă de împrumut la FCSB până la finalul acestui sezon. Ucraineanul a refuzat această propunere și a mărturisit sincer că nu îi stă gândul la fotbal.

„Țara mea e în război și mie nu-mi mai stă acum gândul la fotbal. Da, sunt ok pentru că mă găzduiește România, apreciez foarte mult condițiile pe care le avem aici, dar nu-mi arde acum să joc fotbal. Nu se pune problema să joc la Steaua (n.r. FCSB), dar nici la o altă echipă. Vreau doar să mă antrenez pentru a fi în formă pentru echipa națională. Avem un meci important în iunie cu Scoția, în care vom lupta pentru calificarea la Cupa Mondială”, a fost răspunsul lui Sydorchuk, potrivit Digi Sport.

Toni Petrea, antrenorul lui FCSB, a oferit detalii despre partida amicală pe care echipa sa o va disputa împotriva lui Dinamo Kiev. Roș-albaștrii vor juca în premieră pe Stadionul „Arcul de Triumf”.

„Miercuri vom avea un amical cu Dinamo Kiev pe «Arcul de Triumf», într-o campanie «Uniți pentru Ucraina». Am dat curs acestei inițiative cu scop umanitar, mi se pare o idee foarte bună. Sperăm să se schimbe situația și să jucăm și în meciuri oficiale acolo. Este un prim pas foarte important. Suntem nerăbdători să vedem stadionul și să jucăm pe el. Ne dorim să jucăm și acolo, este un stadion nou, frumos, în centrul Bucureștiului”, a spus Toni Petrea, în cadrul unei conferințe de presă.

Publicat: 02 04. 2022, 16:38
Actualizat: 02 04. 2022, 18:18