Răzvan Lucescu are parte de o șansă nesperată, după ce a rupt contractul cu Al Hilal. Fostul selecționer al României este pe lista bașkanilor lui Fenerbahce, care sunt aproape să renunțe la Erol Bulut. Fanii celei mai mari echipe din Turcia sunt încântați de pespectiva numirii românului.
Răzvan Lucescu (52 de ani) a fost dat afară de la Al Hilal după un începutul de an dezastruos. Câștigător al titlului în Arabia Saudită, al Ligii Campionilor Asiei și al Cupei Regelui, fostul selecționer al României are însă o cotă excelentă în fotbalul mondial.
Turcii, care sunt foarte „conectați” cu fotbalul din zona Golfului, sunt cu ochii pe tehnicianul român, ales de către ProSport ca antrenorul român al anului 2020.
Răzvan Lucescu ar putea avea parte de o oportunitate incredibilă. Bașkanii lui Fenerbahce sunt aproape să renunțe la Erol Bulut, iar numele românului este pe lista acestora, alături de favoritul Christoph Daum, și el fost selecționer al naționalei, dar și fost antrenor al legendarei echipe a turcilor.
Christoph Daum, Arsene Wenger, Maurizio Sarri, Zlatko Dalic, Allegri, Lucien Favre, Marco Silva, Leonard Jardim si Jurgen Klinsman sunt câteva dintre numele vehiculate, dar perspectiva numirii românului îi încântă pe fani, care l-ar vrea pe fiul lui Mircea Lucescu pe Arena Şükrü Saracoğlu.
Razvan lucescu tek mantıklı yol — a.d (@giaantetokoump) February 23, 2021
Razvan lucescu tek mantıklı yol
— a.d (@giaantetokoump) February 23, 2021
Deși ultimul antrenament al „canarilor galbeni” a fost condus tot de fosta legenda a clubului, bașkanii sunt deciși să rupă contractul și să numească un alt antrenor pe banca echipei. Fanii au luat cu asalt rețelele sociale, iar Răzvan Lucescu este de departe favoritul acestora.
„Răzvan Lucescu, singura cale logică”, comentează unul dintre suporteri. „Răzvan Lucescu este liber! Să-l aducă!”, scrie și Baron.
Razvan Lucescu boşsa alsınlar işte — Baron (@BaronDavis85) February 23, 2021
Razvan Lucescu boşsa alsınlar işte
— Baron (@BaronDavis85) February 23, 2021
„Răzvan Lucescu, De Zerbi, Bjelica, Rebrov, Pepe Bordalas, Allegri, Favre, Spaletti, Jardim, Villas-Boas, Stanislav Cherchesov” este lista propusă de un altul, SariLaci.
Olası Erol Bulut ayrılığında kimin gelmesini istersiniz? Christoph Daum Arsene Wenger Maurizio Sarri Zlatko Dalic Allegri Lucien Favre Marco Silva Leonard Jardim Jurgen Klinsman Rangnick Razvan Lucescu — FenerNews (@fenerrnews) February 23, 2021
Olası Erol Bulut ayrılığında kimin gelmesini istersiniz?
Christoph Daum Arsene Wenger Maurizio Sarri Zlatko Dalic Allegri Lucien Favre Marco Silva Leonard Jardim Jurgen Klinsman Rangnick Razvan Lucescu
— FenerNews (@fenerrnews) February 23, 2021
Trabzonspor este următorul adversar al lui Fener. Meciul, considerat unul extrem de dificil, este programat pentru 28 februarie.
Erol Bulut a fost azi la antrenamente în persepectiva partidei care ar putea fi ultima pe banca lui Fener.
Trabzonspor maçı hazırlıklarımıza başladık. ✅ pic.twitter.com/CTXymEv0hE — Fenerbahçe SK (@Fenerbahce) February 23, 2021
Trabzonspor maçı hazırlıklarımıza başladık. ✅ pic.twitter.com/CTXymEv0hE
— Fenerbahçe SK (@Fenerbahce) February 23, 2021
Răzvan Lucescu nu duce lipsă de oferte și variante de continuare a carierei. Fostul selecționer tocmai a împlinit 52 de ani, dar energia dovedită pe banca arabilor de la Al Hilal l-ar putea determina să aleagă un nou proiect și o nouă provocare.
Deși pare o ipoteză SF, FCSB ar putea fi una dintre soluții. Această variantă i-a fost propusă lui Gigi Becali de către Dumitru Dragomir.
„Am văzut că a plecat Răzvan Lucescu de la Al Hilal. Eu zic că a plecat de acolo la momentul potrivit, are un noroc fantastic. Păi, a luat tot ce se putea lua, era greu să îi mai motiveze pe jucătorii ăia. Ce să le mai promită să câștige? Este cel mai bun antrenor român la ora actuală și are o cotă extraordinară.
Eu îi transmit lui Gigi Becali, ca un sfat, să îi facă o ofertă! Ar fi perfect pentru FCSB! Are atâta experiență, este un campion, a câștigat trofee pe unde a fost. Îi dau scris lui Gigi că dacă îl aduce pe Răzvan Lucescu va lua titlul cu el 5 ani consecutiv!”, a declarat Dumitru Dragomir pentru ProSport.
Și Italia ar fi una dintre variante, cu atât mai mult cu cât fiul lui Mircea Lucescu și-ar dori să îi calce pe urme tatăului, care a antrenat ani buni în Serie A și Serie B, la Inter Milano, Pisa, Brescia sau Reggiana.
E un antrenor foarte mare! Eu ţin să-i mulţumesc public, în faţa tuturor. Chiar dacă am evoluat la atâtea echipe bune şi am fost pregătit şi de alţi atrenori, el m-a făcut să înţeleg ce trebuie să joc, cum să joc pentru echipă, cum să joc fără minge. Repet ce am spus, acest trofeu e în principal meritul antrenorului nostru. Felicitări lui! A făcut o treabă grozavă, incredibilă. E un antrenor mare de tot” Bafetimbi Gomis
3 este locul ocupat de Fenerbahce, după 25 de etape jucate în Super Lig
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER