Directorul sportiv a vrut să spargă ușa arbitrilor de la camera VAR, după decizia șocantă luată de aceștia! Totul a fost filmat și oficialul a încercat să oprească înregistrarea | VIDEO

Alessandro Nunes (44 de ani), directorul sportiv al echipei Corinthians, a făcut scandal, după un meci din prima ligă braziliană.

Directorul sportiv a vrut să spargă ușa arbitrilor de la camera VAR, după decizia șocantă luată de aceștia! Totul a fost filmat și oficialul a încercat să oprească înregistrarea

Corinthians a învins-o pe Gremio cu scorul de 1-0, în deplasare, în cadrul etapei cu numărul 34 din prima ligă a Braziliei, însă conducătorii echipei oaspete au fost extrem de iritați de deciziile de arbitraj.

Cei de la Corinthians au cerut penalty în prima repriză, însă arbitrul nu a dictat lovitură de la 11 metri și nici cei din camera VAR nu au intervenit în acest sens.

Deși echipa sa a câștigat, Alessandro Nunes a făcut scandal la finalul partidei. A mers furios către vestiarul arbitrilor, a vrut să dărâme ușa, însă a fost oprit de către agenții de securitate.

O persoană a apucat să filmeze tot incidentul, iar în momentul în care Alessandro Nunes a observat că este filmat a început să se certe și cu cameramanul amator. L-a amenințat pe cel care filma, iar alte persoane prezente la momentul incidentului l-au și lovit peste mâna cu care ținea telefonul.

Publicat: 15 11. 2023, 17:11