Președintele clubului Ankaragucu, Ahmet Gokcek, a recunoscut că gruparea pe care o conduce negociază în prezent cu tehnicianul Gheorghe Hagi, dar afirmă că dacă nu va reuși să îl convingă pe român să semneze un contract mai există o alternativă din afara Turciei pentru postul de antrenor principal.
„Am negociat cu antrenori din Turcia, dar nu ne-am înțeles la bani. Au cerut sume prea mari. Avem discuții cu Gheorghe Hagi. Dacă nu îl vom convinge, avem încă o alternativă din străinătate. Negocierile continuă„, a spus Gokcek.
Potrivit cotidianului Milliyet, managerul general al grupării din Ankara, Ender Yurtguven, va veni astăzi în România, pentru a avea o întrevedere cu Hagi. Ankaragucu intenționează să îl numească în funcția de antrenor secund pe Hakan Șukur, în cazul în care Hagi va accepta să semneze un contract.
Cotidianul Sabah a notat, în ediția de joi, că oficialii clubului Ankaragucu au ajuns la un acord de principiu cu Gheorghe Hagi.
Hagi a declarat, ieri, că nu a ajuns la un acord cu conducerea grupării Ankaragucu pentru preluarea conducerii băncii tehnice, precizând însă faptul că acesta e doar „un gând” al oficialilor clubului turc.
Gheorghe Hagi a evoluat la Galatasaray, în perioada 1996-2001, iar în sezonul 2004/2005 a antrenat echipa din Istanbul. Românul a mai pregătit în Turcia formația Bursaspor, în 2003.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER