Doi antrenori de top l-au trimis la Istanbul:** „Ambii mi-au spus: du-te, e un campionat în creștere”
Primit ca un zeu în Turcia, Wesley Sneijder a explicat motivele pentru care a ales Galatasaray. Într-o conferință de presă, mijlocașul olandez a dezvăluit și cine l-a influențat în alegerea sa. Doi tehnicieni de top l-au trimis pe Welsey pe drumul spre Istanbul, un pas înapoi, teoretic, pentru jucătorul care a avut un 2010 fabulos, cu o triplă istorică în tricoul Interului (campionat-cupă-Liga Campionilor) și cu o finală de CM, în tricoul Olandei.
„Am fost foarte bine informat din mai multe părți despre Galatasaray. I-am sunat și pe Mourinho și pe Van Gaal, pentru că ambii au fost figuri importante în cariera mea, iar opinia lor este foarte importantă pentru mine. Ambii mi-au spus: du-te, este un campionat în creștere! Ambii mi-au dat practic imboldul necesar să ajung aici”, a explicat Sneijder.
Starul olandez a avut în conferința de presă de astăzi și o declarație destul de francă: „n-am ajuns la un club dintre primele cinci din Europa pentru că nici eu nu mai sunt între primii cinci jucători din Europa”!
Sneijder va încasa 5,5 milioane de euro pe an la Galatasaray, doar cu 500.000 de euro mai puțin decât lua la Inter
2 goluri în 10 meciuri a marcat Sneijder pentru Inter în acest sezon
22 de goluri a reușit să înscrie Sneijder în 116 meciuri pentru Inter
3 ani este durata contractului semnat de Sneijder cu Galata
„Voi juca regulat, într-o ligă puternică. E important și din perspectiva apropierii CM din 2014”
Wesley Sneijder, mijlocaș Galatasaray