Walter Zenga a fost demis de la Al Nasr, din cauza rezultatelor slabe, iar mai multe echipe din Italia se gândesc să-l oferteze, susține goal.com, ediția în italiană.
Sursa citată susține că fostul antrenor al Stelei ar putea ajunge la Genoa, dar și la Chievo Verona, echipă la care joacă și românii Adrian Stoian și Paul Papp, dar și ex-stelistul Cyril Thereau. Chievo a rămas fără antrenor, după plecarea lui Eugenio Corini.
O altă variantă pentru Zenga, dar mai puțin probabilă, este Palermo, acolo unde a mai antrenat în perioada 2009-2010. Echipa siciliană a retrogradat însă în acest sezon în Serie B. În plus, Palermo este condusă de Maurizio Zamparini, un patron care se apropie ca stil de Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER