Doliu în fotbalul mondial: Alfredo Di Stefano a murit
Fostul fotbalist al echipei Real Madrid, Alfredo Di Stefano, a încetat din viață, luni, la spitalul Gregorie Maranon din Madrid, la vârsta de 88 de ani.
Alfedro Di Stefano era internat în spital de sâmbătă, după ce a suferit un stop cardiac la ieșirea dintr-un local aflat în apropierea arenei Santiago Bernabeu.
Di Stefano a suferit în 2005 un infarct de miocard, fiind supus apoi unei intervenții de by-pass coronarian.
Născut la 4 iulie 1926 la Buenos Aires, Alfredo Di Stefano și-a început cariera la echipa River Plate, iar apoi a făcut parte din „echipa de aur” a clubului Real Madrid, în perioada 1953-1963, când spaniolii au cucerit de cinci ori Cupa Campionilor Europeni. Câștigător al Balonului de Aur în 1957 și 1959, Di Stefano a cucerit de opt ori campionatul Spaniei și a fost de cinci ori cel mai bun marcator din Primera Division.
El a obținut cetățenia spaniolă în 1956, iar un sondaj realizat în 2008 l-a desemnat cel mai bun jucător din istoria clubului Real.
Di Stefano n-a jucat nici măcar un minut la o Cupă Mondială, deși a jucat pentru trei naționale diferite: Argentina (6 selecții), Columbia (4 selecții, dar nerecunoscute de FIFA) și Spania (31 selecții).
Disputat de Real și Barcelona
Di Stefano reprezintă unul dintre motivele pentru care Barcelona și Real se urăsc atât de tare. Cele două super-forțe și-au disputat transferul atacantului argentinian în 1953, iar madrilenii au avut în cele din urmă câștig de cauză. Legenda spune că formația catalană a ajuns la un acord cu fostul club al jucătorului, River Plate, dar echipa la care evolua în acel moment Di Stefano, Millionarios, nu a dorit să recunoască tranzacția. În ciuda faptului că gruparea columbiană nu și-a dat acordul, Di Stefano a venit în Europa și chiar a evoluat pentru Barcelona în câteva partide amicale. Liga Spaniolă de Fotbal a făcut lumină în acest caz, decretând că atât River Plate cât și Millionarios trebuie să fie de acord cu acest transfer. Pe fir a intrat Real Madrid care a oferit celor de la Millionarios 1,5 milioane de pesos, în timp ce Barcelona a oferit 4 milioane de pesos clubului River Plate. Pusă în fața unei situații extrem de complicate, Liga Spaniolă a interzis definitiv „importurile” de jucători pentru a preîntâmpina astfel de cazuri. În cele din urmă Real Madrid și l-a adjudecat pe Alfredo Di Stefano, iar după două etape de la startul sezonului, argentinianul debuta pentru Los Blancos.
UPDATE 18:14 Manuel Lama, jurnalist la Cadena COPE, un post de radio spaniol, anunță că legendarul Alfredo di Stefano a decedat. Știrea nu a fost încă oficial confirmată, dar este anunțată și de site-ul catalan „Sport”.
UPDATE: Alfredo Di Stefano este ținut sub observație sub comă indusă de către medicii de la spitalul Gregorie Maranon, iar starea sa este stabilă.
O veste șocantă a lovit întreaga lume în timpul meciului dintre Argentina și Belgia, din sferturile Campionatului Mondial de Fotbal, referitoare la unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști argentinieni din istorie, Alfredo Di Stefano (88 de ani). Atacantul care a scris istorie la Real Madrid și care a bifat 6 prezențe în tricoul reprezentativei „pumelor” a suferit un infarct în timpul jocului și a fost transportat de urgență la spitalul Gregorio Maranon, din Madrid.
Conform televiziunii spaniole ABC, starea lui Di Stefano este una gravă, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire. Fostul mare fotbalist, care a împlinit vineri vârsta de 88 de ani, se afla în împrejurimile stadionului Santiago Bernabeu la o masă cu familia, în momentul când a suferit atacul de cord. Potrivit cotidianului El Pais, Di Stefano se află în comă. El a suferit în 2005 un infarct de miocard, fiind supus apoi unei intervenții de by-pass coronarian.
O legendă a lui Real Madrid
Alfredo Di Stefano s-a născut pe 4 iulie 1926, în Buenos Aires, iar aventura sa istorică la Real Madrid a început în 1953 și a durat până în 1964. În acest interval, super-golgheterul blanco a reușit să își treacă în palmaresul propriu și al clubului nu mai puțin de 5 Cupe ale Campionilor Europeni. Cel care a insistat cel mai mult pentru transferul său a fost însuși președintele de la acea vreme al lui Real Madrid, Santiago Bernabeu, care a făcut toate eforturile pentru ca atacantul să nu ajungă la rivala FC Barcelona. Ca fotbalist, Di Stefano a jucat la River Plate, Huracan, Millionarios, Real Madrid și Espanyol Barcelona. El a bifat prezențe în trei naționale diferite: 6 pentru Argentina, 4 pentru Columbia și 31 pentru Spania.
Ca tehnician, Di Stefano le-a pregătit pe Elche, Boca Juniors, Valencia, Sporting Lisabona, Rayo Vallecano, CD Castellon, River Plate și Real Madrid.
216 goluri în 282 de meciuri a marcat Alfredo Di Stefano pentru Real Madrid
5 Cupe ale Campionilor Europeni a cucerit argentinianul cu gruparea blanco