Doliu în fotbalul turc. Un legendar președinte al lui Beșiktaș a decedat. Fanii Galatei și ai lui Fener, reacție emoționantă
Suleyman Seba, legendarul președinte al lui Beșiktaș, a decedat miercuri, la vârsta de 88 de ani. Fostul oficial al „vulturilor” a fost o figură importantă a fotbalului turc și este regretat până și de fanii rivalelor Galatasaray și Fenerbahce. Seba a fost internat miercuri într-un spital din Istanbul, însă medicii nu l-au mai putut salva.
Suleyman Seba a ajuns președintele lui Beșiktaș în 1984, când l-a învins în competiția pentru șefia clubului pe Mehmet Ãœstünkaya la 85 de voturi distanță. A stat în fruntea clubului 16 ani, timp în care Beșiktaș a câștigat nu mai puțin de 21 de trofee. Pe lângă partea sportivă, acesta a lucrat și la dezvoltarea infrastructurii clubului. A modernizat stadionul și cantonamentul echipei și a construit Beșiktaș Plaza și Beșiktaș College.
De asemenea, Suleyman Seba a impresionat și prin relația de respect pe care a avut-o cu rivalele lui Beșiktaș. Vestea morții sale a produs regrete și în rândul suporterilor lui Fenerbahce și Galatei, care au transmis condoleanțe și i-au adus un ultim omagiu.
Sursa foto: www.turkish-football.com