Juventus mai vrea un fotbalist de la Manchester United, în afară de Paul Pogba! Olandezul Donny van de Beek ar putea ajunge la Torino în vara viitoare
Andrea Pirlo a pus ochii pe Donny van de Beek, pentru care Manchester United a plătit în vară celor de la Ajax Amsterdam 45 de milioane de euro.
Mijlocașul olandez a adunat doar 86 de minute jucate în Premier League, în cele trei luni de când a ajuns pe Old Trafford.
Juventus vrea să îl aducă pe Donny van de Beek, de la Manchester United, sub formă de împrumut, în vara viitoare
Donny van de Beek s-a chinuit pe tot parcursul celor 3 luni de când a ajuns la Manchester United să își găsească locul printre titularii lui Ole Gunnar Solskjaer.
Și acum, viitorul lui la echipa engleză este sub semnul întrebării, după apariția unor zvonuri despre o posibilă plecare a sa la Juventus. Sosirea olandezului la United a fost singurul transfer răsunător al „diavolilor roșii”, care au avut parte de o perioadă de mercato cenușie, în care au ratat aproape toate țintele pe care și le-au propus.
Cu toate acestea, transferul de 45 de milioane de euro nu a reușit să se impună în fața concurenței unor jucători ca Bruno Fernandes sau Paul Pogba. Potrivit celor de la CalcioMercato, cei de la Juventus sunt nerăbdători să îl aducă pe van de Beek lângă colegul său de la naționala Olandei, Matthijs de Ligt. Cei doi au contribuit la performanța celor de la Ajax de a ajunge în semifinalele Champions League în 2019.
Vor să aibă opțiune de cumpărare
Conform aceleiași surse, șefii lui Juventus nu consideră oportună o mutare în perioada de transferuri din ianuarie, cu directorul sportiv Fabio Paratici care preferă să obțină un împrumut pe un sezon al olandezului în vara viitoare, cu opțiune de cumpărare pentru o sumă de 33 de milioane de euro.
Grație relațiilor foarte bune dintre cele două nume mari ale Europei, cei de la Juventus ar fi dispuși să negocieze și un eventual schimb de jucători, care să-l includă și pe van de Beek.
Mijlocașul batav a impresionat în victoria de marți a lui United de pe teren propriu cu turcii de la Istanbul Bașakșehir, 4-1, din Champions League.
Lăudat de legendele lui Manchester United
Performanța lui de pe teren nu a trecut neobservată, iar fostele staruri ale „diavolilor roșii”, Owen Hargreaves și Rio Ferdinand, au avut numai cuvinte de laudă la adresa olandezului: „Van de Beek este atât de altruist că poate juca oriunde. Cred că s-a pus singur în echipa de titulari la meciul următor”, a spus Hargreaves, care consideră că evoluția lui van de Beek îl obligă pe Solskjaer să îl aibă mai mult în planurile sale.
Ferdinand a adăugat: „Am fost foarte mulțumit de jocul lui. Am fost nerăbdători să-l vedem, dar Ole a arătat de ce l-a considerat atât de bun. El este acel jucător care poate juca din una, două atingeri și să facă totul să fie simplu. El sacrifică părți din jocul lui pentru a-i ajuta pe alții și ai nevoie de asta la meciurile cu miză. El este acel fotbalist care îi va face pe alți jucători să joace bine”.