Autocarul echipei Motherwell, foștii adversari ai Stelei din Cupa UEFA a rămas blocat sub un pod. Nerăbdător să ajungă acasă după deplasarea de la Hibernian șoferul autocarului s-a ambiționat și a încercat să treacă pe sub un pod din Edinburgh, ce avea limită de înălțime, fără a reuși acest lucru.
Nimeni nu a fost rănit în urma acestui incident, dar autocarul s-a înfipt atât de serios în pod în cât restul echipei a fost nevoită să se întoarcă acasă cu trenul.
Se pare că deplasarea pentru meciul cu Hibernian a fost însoțită numai de ghinion pentru cei de la Motherwell, aceștia reușind să obțină doar un punct, scorul final fiind de 1-1.
Fotbalistul lui Motherwell, Henrik Ojamaa, a glumit pe Twitter spunând: „Șoferul autocarului s-a descurcat la fel de bine ca și mine astăzi”.
Articol scris de Ștefan Moșneanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER