Dorit de Arsenal, Chamakh anunță:** „Voi mai juca la Bordeaux 5 săptămâni”

Atacantul marocan al echipei Girondins Bordeaux, Marouane
Chamakh, a confirmat, joi, că va părăsi clubul francez la finalul
acestui sezon competițional.

„Voi mai juca la Bordeaux cinci săptămâni. Trebuie să
încerc să fac nouă meciuri cât mai bune pentru a merge cât mai
departe cu Girondins Bordeaux. Pentru echipă, dar mai ales pentru
mine”
, a spus jucătorul în vârstă de 26 de ani.

Chamakh, care a anunțat la sfârșitul sezonului trecut că va mai
rămâne doar un an la echipa franceză, este dorit de clubul
Arsenal.

Marouane Chamakh s-a format la Bordeaux, unde a ajuns în 2000.
În acest sezon, a fost unul dintre jucătorii cel mai des folosiți
de antrenorul Laurent Blanc și a reușit să înscrie cinci goluri în
Liga Campionilor, competiție în care formația franceză a fost
eliminată, miercuri, în sferturile de finală de Olympique Lyon.

MEDIAFAX

Publicat: 08 04. 2010, 19:00
Actualizat: 08 04. 2010, 19:01