Una dintre cele mai ciudate faze și totodată una dintre cele mai stranii decizii de arbitraj vine din Brazilia.
La partida destinată jucătorilor sub 20 de ani dintre Figueirense și Bahia, atacantul gazdelor, Pottker, a marcat un gol ignorând o regulă elementară de fair-play și bun-simț. Pentru a nu rămâne mai prejos și arbitrul a ignorat orice regulă cunoscută a fotbalului.
Ce s-a întâmplat mai exact? Cu aproximativ 10 minute înainte de finalul partidei, la scorul de 2-1 pentru Figueirense, coechipierul lui Pottker, Diogo, a fost faultat. În acel moment, mingea era în posesia celor de la Bahia care însă au trimis balonul în afara terenului pentru ca adversarul să primească îngrijiri medicale. La reluarea jocului, Pottker a uitat că trebuie să returneze favorul și a plecat spre poarta adversă reușind să înscrie.
Arbitrul a validat reușita, dar în același timp i-a acordat cartonașul roșu jucătorului indisciplinat. În cele din urmă partida s-a încheiat cu scorul de 4-1 pentru Figueirense.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER