Dragomir îl vedea cel mai bun din România, dar cariera lui s-a PRĂ‚BUȘIT!** Unde a ajuns să dea probe Andrei Ionescu

Andrei Ionescu, jucător considerat la un moment dat o mare speranță la fotbalul românesc, a ajuns să dea probe la Ferencvaros, locul 11 în Ungaria, în sezonul trecut.

Rămas fără contract după despărțirea de Royal Antwerp, fostul mijlocaș al Stelei a fost invitat de antrenorul Ricardo Moniz să dea teste pentru echipa maghiară. Alături de Ionescu, la Ferencvaros a mai fost chemat în probe și Muhamed Besic, un fundaș bosniac în vârstă de doar 19 ani, care a debutat deja în naționala țării sale și care a fost format de Hamburg.

Cei doi au la dispoziție câteva zile pentru a-i convingi pe cei de la Ferencvaros că merită legitimați. Andrei Ionescu a mai fost în tratative și cu „U” Cluj, însă cele două părți n-au ajuns la nicio înțelegere.

De-a lungul carierei, Andrei Ionescu a mai evoluat la Universitatea Craiova, Steaua, Poli Iași și Royal Antwerp. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a fost unul dintre cei mai promițători tineri, făcându-l pe Dragomir să afirme că e cel mai bun mijlocaș ofensiv din România, însă cariera sa a luat-o în jos.

Publicat: 29 08. 2012, 21:10
Actualizat: 29 08. 2012, 21:16