Kayserispor, echipa lui Marius Șumudică, a pierdut cu 1-0 prima manșă a sferturilor de finală din Cupa Turciei, împotriva lui Akhisarspor. Unicul gol al partidei a fost înscris de Eray Ataseven, în minutul 89. Returul va juca pe 7 februarie.
La Kayserispor, Cristian Săpunaru a fost integralist, în timp ce Silviu Lung Jr. a luat loc pe banca de rezerve.
Ca să ajungă în sferturile Cupei, Kayserispor a trecut de formația lui Samuel Eto’o și Samir Nasri, Antalyaspor.
În campionat, Kayserispor ocupă locul 6 în clasament, cu 31 de puncte după 19 etape, la 11 puncte de liderul Bașakșehir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER